Ce s-a pierdut

De (autor): Catherine O'Flynn

0
(0 review-uri)
Ce s-a pierdut - Catherine O Flynn

Recenzie blog.libris.ro

Lectură de vară rapidă și antrenantă, mi-am spus, când am ales volumul scriitoarei britanice debutante, multipremiate, Catherine O Flynn. Părea a fi un mistery mai răsărit, cel puțin dacă mă raportam la intrigă: dispariția unui copil la un mall englez antrenează o căutare de care nu sunt străini nici măcar paznicii sau lucrătorii comerciali. Una din două: ori lectura urma să capete mize comice, ori avea să stoarcă tensiunea și răbdarea cititorului la fiecare rând. Lectura romanului lui O Flynn a fost încă un caz din acela în care prejudecățile de dinaintea lecturii mi-au fost date peste cap, într-un sens pozitiv și asta pentru că, deși povestea păstrează contururile unui mistery, autoarea plonjează lejer spre explorarea unor psihologii și a unor teme de o mai mare profunzime.

Acțiunea se desfășoară în Birgmingham și este structurată în două părți: o parte a narațiunii se desfășoară în anii 80 și urmărește întâmplări care o au protagonistă pe Kate, o fetiță simpatică, inteligentă și plină de imaginație cu o pasiune mai puțin obișnuită, anume supravegherea celor din jur. După moartea tatălui ei, un statistician pensionat și iubitor, în preajma căruia a trăit o copilărie fericită și stimulantă, plină de jocuri și activități interesante, Kate ajunge în grija bunicii cu care nu poate dezvolta însă o relație la fel de profundă. Marcată de pierderea părintelui, Kate evadează în lumea ei: lumea detectivilor. Abordând o atitudine cât se poate de serioasă și de profesionistă, Kate se pregătește să îi împiedice, prin strategii ingenioase, pe micii infractori ai magazinelor locale (și chiar reușește să reducă la zero furtul de bomboane dintr-o bacanie). Împrietenindu-se cu fiul unui vânzător de chioșc, Adrian, Kate supraveghează toată ziua potențialele intrigi și infracțiuni din jurul ei și își ține mintea ocupată cu rapoartele propriului Birou de Investigații pe care îl conduce. Totul până într-o zi, când Kate dispare, în mod misterios iar Adrian devine primul suspect al autorităților. A doua parte a romanului se petrece în 2003, tot în Birmingham, în mallul Green Oaks- locul în care se presupune că a dispărut Kate. Povestea îi introduce pe Lisa, managerul de serviciu la un magazin de muzică din Green Oaks care găsește într-o zi ursulețul lui Kate undeva în clădire și pe Kurt, paznicul de noapte al mallului, cel care o vede pe Kate apărând și dispărând pe camerele de supraveghere. Deși nici unul din cei doi protagoniști nu par a fi de încredere, așa cum va dezvălui romanul, detaliind povestea densă în dezechilibre și neajunsuri a fiecăruia, Lisa și Kurt vor descoperi că îi leagă mai multe de povestea lui Kate decât se așteaptă și că însăși dezvăluirea a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani poate constitui cheia sau măcar imboldul de a da o dimensiune reformatoare propriilor destine.

Deși întreaga poveste pare să fie centrată în jurul dispariției lui Kate, acesta fiind elementul care alcătuieste scheletul de mistery al romanului de care vorbeam, în mod surprinzător, povestea are prea puțin de a face cu suspansul și convențiile narative ale genului. Iar asta se întâmplă pentru că O Flynn este mult mai preocupată de viața și psihologia protagoniștilor ei. Toți sunt perdanți, toți par să fi fost privati de ceva. Kate și-a pierdut tatăl, Kurt suferă încă după moartea soției iar Lisa pare să alunece în cadrul unei mecanici existențiale asupra căreia nu are niciun control (metafora cea mai convingătoare care apare și în roman este aceea a unei valize purtate de un râu murdar). În mod ironic, dintre toți trei Kate pare să se descurce cel mai bine, să construiască o lume compensatorie care vine și în întâmpinarea nevoii de poveste și aventură. În Kate însă, atât Kurt cât și Lisa par să găsească reperele de care au nevoie pentru a se smulge din inerția în care trăiesc. Autoarea e capabilă să evoce cu sensibilitate și profunzime drama personajelor ei (am lucrat la rândul meu într-un mall și mi s-au părut foarte familiare condițiile protagoniștilor, captivi ai unor slujbe mărunte, mizere, capabile să erodeze lent și sigur orice psihic, în timp), fără să îi lipsească nici ironia și nici optimismul. Mai adaug faptul că, nu întâmplător, întreaga acțiune este proiectată în lumea aparte a mallului. Această imagine a mallului, recompusă sinistru, mai ales de unul din paznicii pasionați de istoria edficiului Green Oaks reprezintă în fapt piesa de rezistență a romanului și funcționează adesea ca o metaforă pentru existența contemporană. Mallul apare drept un templu al consumului și al fericirii de weekend, un microunivers al iluziilor, al asimetriilor profunde (clienții beneficiază mereu de cele mai bune servicii și condiții, în vreme ce angajații sunt înghesuiți și dați la o parte), un spațiu supravegheat și întreținut prin tot felul de mijloace ezoterice, ultraspecializate, o adevărată planetă a abundenței, atât de înșelătoare, care se dovedește în fapt o gaură neagră capabilă să înghită tot: de la produse și bani și chiar până la vise, idealuri și oameni.

CE S-A PIERDUT – Catherine O’Flynn – Editura Vellant, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Ce s-a pierdut

De (autor): Catherine O'Flynn

0
(0 review-uri)

Ce s-a pierdut este povestea unui centru comercial, dar si a schimbarilor produse in ultimele decenii intr-un oras englez tipic, de dimensiuni medii. Aceleasi realitati sint privite din unghiurile diferite ale personajelor principale, ceea ce creeaza un interesant efect de perspectiva, dind profunzime tabloului. Printre aceste personaje se afla Kate Meaney, o fetita de zece ani care incepe sa exploreze lumea inconjuratoare si a carei disparitie constituie trama principala a romanului. 

Cu ajutorul privirii inocente a fetitei, autoarea pune intr-o lumina cruda consumerismul intruchipat de centrul comercial modern si schimbarile violente ale lumii contemporane, care dizloca modul de viata traditional si modifica peste noapte destinul mai multor categorii de oameni. Povestea mai lenta si contemplativa a deziluziilor personajelor principale se impleteste cu povestea politista ritmata, plina de suspans, din jurul disparitiei lui Kate.

Citeste mai mult

26.88Lei

26.88Lei

Primesti 26 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Descrierea produsului

Ce s-a pierdut este povestea unui centru comercial, dar si a schimbarilor produse in ultimele decenii intr-un oras englez tipic, de dimensiuni medii. Aceleasi realitati sint privite din unghiurile diferite ale personajelor principale, ceea ce creeaza un interesant efect de perspectiva, dind profunzime tabloului. Printre aceste personaje se afla Kate Meaney, o fetita de zece ani care incepe sa exploreze lumea inconjuratoare si a carei disparitie constituie trama principala a romanului. 

Cu ajutorul privirii inocente a fetitei, autoarea pune intr-o lumina cruda consumerismul intruchipat de centrul comercial modern si schimbarile violente ale lumii contemporane, care dizloca modul de viata traditional si modifica peste noapte destinul mai multor categorii de oameni. Povestea mai lenta si contemplativa a deziluziilor personajelor principale se impleteste cu povestea politista ritmata, plina de suspans, din jurul disparitiei lui Kate.

Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one