Mihai Barbu se inrudeste cu Radu Cosasu in consemnarea faptelor de ne-vitejie ale unor oameni banali, sarmani, facand si ei umbra pamantului in mica lor lume, asteptand rabdurii sa apara cronicarul Cartierului Evidentiatilor care sa le puna in letopiset neinsemnatele lor lucrari si zile, fie si dupa moartea lor. Pentru ca textele lui Barbu - gen hibrid la granita dintre poem, tableta, reportaj - sunt niste monologuri ale defunctelor personaje. (Paranteza: In anii 70-80, criticul Alexandru Piru era ironizat ca nareaza fapte si intamplari din poezii, ceea ce nu se face, pentru ca lirica nu se povesteste). Dar, cum volumul lui Mihai Barbu cuprinde nu doar lirica, dar si epic si dramatic, noi putem povesti cate ceva ca sa ne facem o imagine despre cartierul carbunelui din epoca. - Dumitru Augustin Doman

 

Doi vecini, care locuiau in doua blocuri invecinate din Cartier, si-au luat viata cam in acelasi timp. Adrian Burghel crestea iepuri pentru sacrificat si iepuroi de prasila iar Buica Corpade, se ocupa cu porumbeii voiajori. Cu ei participa la concursuri judetene pe care, uneori, le si castiga. Buica era painea lui Dumnezeu dar avea un singur defect: era cam surd. Adrian auzea bine dar, din pacate, vorbea prea mult. Si ce trebuie si, mai ales, ce nu trebuie. Erau doi tineri de mare perspectiva. Eu am fost desemnat, datorita experientei mele, sa preiau cazul si sa vad daca nu cumva  exista vreo legatura palpabila intre gesturile lor. Si, mai ales, daca nu ar fi putut fi interpretate, Doamne fereste!, ca niste gesturi de fronda. Nici unul, se pare, nu a lasat vreun bilet de adio. Eram gata sa clasez cazul cand un porumbel voiajor mi-a adus o hartie mototolita ce parea a fi un bilet de adio. Nu va scriem altceva decat ce cititi si cunoasteti, cum ati si cunoscut in parte, ca noi suntem lauda voastra, dupa cum si voi veti fi lauda noastra in fata... Aici se termina textul celor doi. L-am citit cu atentie, de mai multe ori, n-am inteles nimic, am mototolit biletul la loc, asa cum a fost, si am dirijat porumbelul catre popa Mosic...