Lecturarea lui a fost un exercițiu de răbdare pentru mine, nu din cauza poveștii în sine, care capătă destul de ușor formă, ci din cauza genului de ficțiune istorică cu care eu nu am rezonat aproape niciodată.

Protagonista, ConaLee, o fetiță de doisprezece ani, își însoțește mama, care nu mai vorbește de peste un an, la azilul Trans-Allegheny. Călătoria este facilitată de un bărbat cunoscut sub numele de „Domnu”, care își dorește să scape de povara îngrijirii unei femei incapabile de a-și îngriji cei trei copii și de a oferi bărbatului în cauză toată atenția de care are nevoie.

Atmosfera este melancolică, tensionată, romanul încercând să exploreze teme precum trauma postbelică, pierderea și reziliența umană, oferindu-ne ocazia de a reflecta asupra modului în care istoria și războiul afectează destinele individuale.

Azilul reprezintă cadrul perfect pentru descoperirea poveștilor traumatice ale mamelor, veteranilor de război și ale femeilor abuzate, adesea internate pe motive absurde, toate acestea desfășurându-se sub ochii paznicului de noapte, invalid de război, un martor tăcut al dramelor celor internați.

Viața în azil este dificilă, iar rolul jucat de ConaLee impune o maturizare forțată. Nevoia de a se preface camerista propriei sale mame, pentru a se asigura că îi rămâne aproape, urmată de asistarea la întregul proces terapeutic încununat de abuz, detașare emoțioanală sau neglijență din partea cadrelor medicale și expunerea la alte povești de viață dramatică, pun bazele unei relații mamă-fiică extrem de emoționale.

Personal, nu am rezonat nici cu povestea, nici cu stilul, dar asta nu înseamnă absolut deloc că acest roman nu este unul bun pentru nișa din care face parte. Am apreciat detaliile și modul în care au fost creionate personajele, dar mai mult de atât, nu mă pot pronunța fără a strica plăcerea lecturii pentru iubitorii genului.

Paznicul de noapte este un roman tulburător despre traume, tăceri și supraviețuire. Jayne Anne Phillips scrie cu forță poetică despre o Americă postbelică încă rănită, despre o mamă și un fiu prinși între durerea trecutului și fragilitatea prezentului.

Dacă faci o cercetare amănunțită asupra unor evenimente nu înseamnă automat că o să scrii o carte bună, așa cum o scriere complicată și greu de citit/urmărit nu înseamnă că e ceva smart. Nu cred că am rămas cu vreun pasaj în minte la finalul cărții.

O lectură profundă, povestea personajelor surprinsă din mai multe perspective . Interesantă!