Randurile noastre se vor referi la contributia lui Macedonski, adevarat ferment in constiinta unei epoci, la modernizarea literaturii romane prin eforturile unui benefic sincronism cu literatura europeana, in special cea franceza si italiana. In 1909, de exemplu, publica poeme in una din primele reviste de avangarda, condusa de Marinetti. Pe de alta parte, miscarea "Literatorul" si revista cu acelasi nume au facut din Macedonski unul dintre fauritorii constiintei estetice a literaturii romane modeme si, cum spune Tudor Vianu, "avantandu-se in creatie dincolo de ceea ce este caduc sau limitat, nenumaratele-i initiative poetice si-au gasit atatia imitatori si continuatori." Poet al esentelor, Macedonski pornea in demersul sau liric de la pamasianism, in special de la Theophile Gautier (care cerea cultivarea formei) si de la teoriile lui Rene Ghil din aI sau Traite du verbe, aparut in 1886, in care abunda pledoariile pentru versul symphonic, pentru muzica poeziei. De altfel, Macedonski s-a complacut in calitatea de predecesor la noi al simbolismului. Era la curent cu toate experimentele literare europene. (...) Pentru timpul sau cultural, Macedonski a fost un revolutionar, un om al viziunilor marete si cu o forta a iluziei trecuta dincolo de marginile obisnuite. Eugen Lovinescu il vedea ca traitor intr-o hipnoza din care nimic nu l-a putut opri. Este, intr-adevar, hipnoza unui mare blestemat la creatie. Destinul sau se aseamana intocmai cu cel al emirului din celebra Noapte de decembrie... Daniel Corbu