Abia in veacul fanariot devine Bucurestiul capitala necontestata a Tarii Romanesti. Devastat de razboaie si navaliri parca nesfarsite, ingenuncheat de stihii si de molime periodice, orasul izbuteste sa renasca de mai multe ori din propria cenusa, dobandind de-acum un aspect eclectic si cosmopolit, deopotriva oriental si occidental. Oras al credintei, impodobit cu nenumarate biserici ce starnesc uimirea calatorilor, dar si oras al deliciilor lumesti, Bucurestiul domnilor fanarioti (umili robi ai sultanului la Stambul, suverani atotputernici in Valahia) devine, gratie Academiei de la Sfantul Sava, o lumina a crestinatatii din Imperiul Otoman.