In acest roman vedem nu istoria sufleteasca a unui individ — nu acele "tragedii fara fapte" ci clasa burghezilor cocotati.
    O vedem si precum clasa (cadrul in care se invarteste eroul) si o vedem si simbolizata, tipificata, daca mi se ingaduie cuvantul, in erou, in Georges Duroy. Caci Georges Duroy e un tip comun, de duzina, nu vreo individualitate deosebita. Si citind romanul cu bagare de seama, vezi cum pe batatura — caracterul innascut al lui Duroy — s-au urzit toate frumusetile lumii in care se invarteste. Cazarma, ziaristica, femeile, sfaturile tovarasilor, pilda lor si a financiarilor, a deputatilor, a oamenilor de stat — acestea au format pe Duroy. Si daca toate astea au desavarsit in Duroy o secatura, apoi asta inseamna ca ziaristica, armata, femeile din clasa asta, deputatii, finanta, totul, totul e putred.
Din Prefata scrisa de Gabaret Ibraileanu
Fragment:

" O groaza neinteleasa, nemarginita, zdrobitoare apasa sufletul lui Duroy, groaza acestui nimic nemarginit, de neinlaturat, care striveste fara contenire toate vietile cele atat de repezi si de ticaloase. Deja isi pleca fruntea sub amenintarea ei. Se gandea la muste, care traiesc cateva ceasuri, la dobitoace, care traiesc cateva zile, la oameni, care traiesc cativa ani, la pamanturi, care traiesc cateva veacuri. Ce deosebire dar, intre unele si altele? Cateva rasarituri de soare mai mult, iata totul.
    Isi intoarse ochii in alta parte ca sa nu mai vada cadavrul.
    Doamna. Forestier, cu capul plecat, parea ca se gandeste si ea la lucruri dureroase. Parul ei balai ii venea asa de bine pe fata sa trista, ca o senzatie dulce ca atingerea unei sperante trecu prin inima tanarului. De ce sa se intristeze atata cand avea inca atatia ani inaintea sa?
    Si incepu s-o priveasca cu de-amanuntul. Ea nu baga de seama, pierduta in ganduri. El isi zicea: Iata, la urma urmei, singurul lucru bun in viata: iubirea! Sa tii in brate o femeie indragita! Asta e marginea fericirii omenesti.
    Cat noroc avusese acest mort, ca intalnise aceasta tovarasa desteapta si fermecatoare. Cum se cunoscusera oare? Cum primise ea se marite cu acest tanar prostut si sarac? Cum ajunsese sa faca ceva dintr-insul?
    Atunci cugeta la toate tainele care se ascund in viata oamenilor. Isi aminti de cele ce se sopteau despre contele de Vaudrec care o inzestrase si maritase, ziceau unii.
    Ce va face de-acum? Cu cine se va marita? Cu un deputat, cum credea doamna de Marelle sau cu vreun tanar cu viitor, vreun Forestier mai de seama? Avea ea planuri, idei hotarate deja? Cat ar fi dorit sa stie! Dar pentru ce aceasta ingrijorare de ceea ce avea sa faca ea? El puse intrebarea asta si baga de seama ca neastamparul sau era casunat de un gand de acelea ascunse, nelamurite, tainice pe care ni le ascundem noua insine si pe care nu le descoperim decat scorrnonind tocmai in fundul sufletului nostru.
    Da, pentru ce nu ar incerca chiar el cucerirea asta? Cat de tare ar fi, impreun.a cu dansa, si cat de temut! Cat de repede si departe ar ajunge irnpreuna cu dansa, cu cata siguranta! "