1953. Irene de Terrenoir, frumoasa si provocatoarea sotie a unui diplomat francez din Bruxelles, ii solicita detectivului Michel Van Loo sa ancheteze o enigma stranie. Tatal ei, doctorul Gutmeyer, pierise in lagarul nazist de la Terezin. Sau, cel putin asa se stia, deoarece, opt ani mai tarziu, un individ care i-a reprodus perfect semnatura a reusit sa retraga averea doctorului, depozitata in conturile unei banci elvetiene. Cine e escrocul? Si de ce a facut un ocol pe la Bruxelles, lasand in urma sa doua cadavre, inainte sa plece spre Israel?      Fragment din romanul "Averea Gutmeyer" de Alain Berenboom:

    “Moshe flutura o telegrama pe deasupra capetelor noastre.
    — Serviciile noastre l-au localizat. Vom sti mai multe peste trei zile cand vom debarca la Haifa.
    Am insfacat telegrama. Textul era in ebraica.
    — «Confirmam prezenta lui Gutmeyer in Israel», traduse Moshe fara vreun alt amanunt.
    Intorcandu-ne pe punte, am remarcat o mare agitatie la pupa. Vreo cincisprezece pasageri tineri faceau cerc in jurul unui marinar ocupat sa inalte un drapel cu steaua albastra a lui David fluturand in vant. Una dintre fete incepu sa cante, pe data urmata de restul grupului care se lansa intr-o hora tinandu-se de maini.
    Capitanul asteptase sa ajunga in apele internationale ca sa inalte drapelul israelian, imi explica Moshe.
    — Asta ii aduce intr-o asemenea stare de exaltare? Pavilionul belgian nu produce niciodata un astfel de efect, nici macar asupra tinerilor boy scout atunci cand regele reaprinde flacara soldatului necunoscut.
    Mai bine mi-as fi tinut limba. Moshe nu astepta decat semnalul acesta ca sa se lanseze intr-un nou curs despre sionism.
    — In loc s-o faci pe cinicul, mai bine incearca sa le intelegi emotia cand vad pentru prima data drapelul statului evreu fluturand deasupra unui vas oficial. Majoritatea lor vin din Europa centrala. Cu totii sunt salvati din lagare. Vreme de veacuri, familiile lor au fost tratate ca niste cetateni de mana a doua. Cei care au scapat de nazisti s-au trezit prinsi in laturile noilor dictaturi comuniste. S-au saturat si au preferat sa plece lasand totul in urma. Drapelul asta este rasplata lor, graalul lor. Vazandu-l cum flutura mandru, au sentimentul ca in sfarsit gusta din Pamantul Fagaduintei.
    In ciuda tonului si privirii lui sfidatoare, am renuntat sa ma mai bat. Nu bausem destul pentru asta.
    - Daca esti atat de mandru de stindardul vostru, de ce-ai calatorit pana aici sub pavilion panamez? am intrebat.
    In loc sa-mi raspunda, Moshe se alatura grupului de tineri agitati si incepu sa cante impreuna cu ei.”