Aproape totul e OK e poate cel mai bun titlu de roman autohton din ultimii ani. Din fericire, nici restul nu se lasa mai prejos: merita sa cititi acest roman care sper sa-l aduca pe Francisc Baja in prim-planul prozei contemporane. Volumul de fata e doar prima parte a unei trilogii, recompunand – din franturi, fulguratii si voci, cu ecouri din Baietii din strada Pal sau Regele alb – copilaria micului J., pe „trei sferturi ungur”, in Manasturul anilor ’80, cu splendida sa abjectie: familii meschine si obosite sfarsind aproape inevitabil in divort, blocuri-turn invadate de igrasie si gandaci, licee industriale si cinematografe de beton, padurea aproape dar niciodata strabatuta, Hanul Colina la care copiii fac troc cu ciclistii din Turul Romaniei, dand orice gasesc la schimb pe-o ciocolata ungureasca Africana. Laconic, sardonic, stoic, mizantrop, apatic, crud si sincer, J. e un Holden Caulfield ajuns la patruzeci de ani, imbracat in zale facute dintr-un milion de OK-uri. - Rares Moldovan