Cel de-al treilea roman al lui Nabokov, Apararea Lujin este povestea unei nebunii infioratoare. Singuratic si recluziv in copilarie, Lujin este o enigma pentru parinti si o victima a semenilor. Ca sa scape de angoasa cotidiana, ajunge sa se refugieze in jocul de sah, pe care-l stapineste cu virtuozitate; sahul devine insa o obsesie care inlocuieste incet-incet o realitate si asa fragmentata.

 

Apararea... nu e o reprezentare a unui conflict intre arta si viata. Sahul este un joc ce-si exploreaza la infinit doar propriile posibilitati, pe cind o adevarata opera de arta isi exploreaza mediul pentru a-i gasi limitele in reprezentarea realitatii. Apararea Lujin este un astfel de exemplu de opera implinita. - Leona Toker

 

Iata un roman uluitor, cu un personaj de o genialitate inspaimintatoare si cu o poveste cum numai Nabokov poate scoate din mineca: diabolic, scinteietor, mai original nici ca se poate… - Newsweek

 

Nabokov scrie proza chiar asa cum ar trebui scrisa: ea trebuie sa aduca extaz. - John Updike

Fragment din volumul "Apararea Lujin" de Vladimir Nabokov:
 

"Si ceea ce parea a fi o idee de neconceput prinse sa ia amploare cu o viteza uluitoare. In ajunul plecarii, Lujin, intr-o camasa lunga de noapte, statea in balconasul camerei sale, se uita la luna care se desprindea tremurind din frunzisul negru si, gindindu-se la intorsatura neasteptata luata de apararea lui in fata lui Turati, asculta printre aceste ginduri sahistice o voce care nu inceta sa-i sune in urechi, ii intersecta cu linii lungi fiinta, ocupind toate punctele principale. Era ecoul discutiei pe care abia o avusesera – ea se afla din nou pe genunchii lui si promitea, promitea ca peste doua, trei zile se va intoarce la Berlin, ca va pleca singura, daca mama ei va dori sa ramina. Si faptul ca o tinea pe genunchi nu insemna nimic pe linga certitudinea ca ea avea sa-l urmeze, ca nu avea sa dispara ca unele vise care brusc se sparg si se imprastie, fiindca printre ele iese la iveala micuta cupola stralucitoare a desteptatorului. Lipindu-se cu umarul de pieptul lui, ea se caznea sa-i ridice pleoapele cu un deget grijuliu si, odata cu apasarea usoara pe globul ochiului, sari o stranie lumina neagra, sari de parca ar fi fost calul lui negru care ar fi luat foarte simplu pionul, daca Turati ar fi avansat cu el la mutarea a saptea, cum facuse la ultima lor intilnire. Calul, fireste, era sacrificat, dar pierderea era compensata printr-un atac complicat al negrelor si atunci sansa trecea de partea lor. In flancul damei se vedea, ce-i drept, o oarecare slabiciune, de fapt, nu o slabiciune, ci o usoara indoiala, nu cumva toate astea nu erau decit fantezie, foc de artificii, si oare avea sa reziste, avea sa reziste inima lui sau totusi vocea aceea din urechi il insela si nu avea sa-l urmeze ? Dar luna iesi de dupa ramurile negre colturoase – o luna rotunda, grea confirmare luminoasa a victoriei, si cind in sfirsit Lujin se intoarse si pasi in camera, pe podea se intindea deja dreptunghiul urias facut de lumina lunii, iar in lumina aceasta Lujin era propria lui umbra."