Antifragil.Ce avem de castigat de pe urma dezordinii

Dupa ce a demonstrat in Lebada Neagra ca impredictibilul si foarte putin probabilul se afla la baza aproape oricarui fenomen, Nassim Nicholas Taleb arata in Antifragil de ce orasele-stat sunt mai bune decat statele-natiune, de ce datoriile sunt intotdeauna nocive, de ce guvernele fac rau ori de cate ori impun politici protectioniste si in ce fel prabusirea fiecarui avion constituie un castig pentru siguranta zborurilor.

 

Expert in domeniul riscului si probabilitatilor in economie, autorul demonstreaza ca, asa cum organismul uman are de castigat de pe urma stresului si tensiunii la care este supus ocazional, tot astfel majoritatea lucrurilor au beneficii de pe urma dezordinii, volatilitatii, haosului si factorilor de stres. Experienta arata ca improbabilul, imprevizibilul si nesiguranta nu sunt atat de periculoase pe cat se crede, ci ca se dovedesc utile, dezirabile si chiar necesare — pentru ca imbunatatesc si intaresc orice sistem, organic sau anorganic. Mobilizand exemple din finante, politica, ecologie, medicina, arhitectura si educatie, Taleb executa un tur de forta prin toate domeniile vietii umane (si nu numai) pentru a identifica si analiza componentele care intaresc sistemele, facandu-le antifragile. Spre deosebire de rezistenta si robustete, antifragilul nu numai ca rezista la socuri, ci trage invataminte de la acestea si se imbunatateste de pe urma lor. Tocmai de aceea cunoasterea prin incercari si greseli va fi intotdeauna superioara cunoasterii academice, „de laborator“, iar organismele calite in focul provocarilor vor fi mai puternice decat acelea dezvoltate sub un „clopot de sticla“.

 

Antifragil este un indreptar pentru a trai intr-o lume pe care nu o intelegem, dominata de Lebedele Negre si de obsesia umana pentru predictibil si siguranta. Erudit, spiritual si indraznet, mesajul lui Taleb este unul revolutionar: numai antifragilul va supravietui.

 

Nassim Nicholas Taleb, om de afaceri, eseist si cercetator, este unul dintre cei mai indrazneti si mai excentrici ganditori contemporani, pledand pentru acceptarea si asumarea incertitudinii in toate domeniile vietii. Devenit filosof din agent de bursa si analist al riscului, Taleb isi petrece o mare parte din timp studiind in izolare sau meditand asupra ideilor sale in cafenele din intreaga lume. Bun cunoscator al limbilor care au circulat in zona Levantului (greaca, latina, araba), vorbitor de engleza, franceza, italiana, spaniola si pasionat de filologia clasica, Taleb scrie intr-un stil flamboaiant, ironic, pestrit, combinand anecdota cu demonstratiile matematice si pamfletul acid cu meditatia filosofica. Scrierile sale au fost traduse in peste 30 de limbi, iar numele ii este asociat in mediile de afaceri din intreaga lume cu notiunile de Lebada Neagra si antifragilitate.

 

In prezent este Profesor Emerit de Ingineria Riscului la Institutul Politehnic al Universitatii New York, insa evita onorurile si constrangerile academice, fiind convins de faptul ca acestea ucid spiritul viu al cunoasterii autentice.

 

Nassim Nicholas Taleb si-a dedicat viata studierii incertitudinii si probabilitatii, construind trei cariere in jurul acestui interes: om de afaceri, eseist pe teme filosofice si cercetator academic.

 

Este Profesor Emerit de Ingineria Riscului la Institutul Politehnic al Universitatii New York, dar isi petrece cea mai mare parte din timp studiind (in conditii de izolare stricta) ori cutreierand ca flaneur prin intreaga lume. A predat in universitati de prestigiu (Sorbona, Oxford, London Business School) si a lucrat pentru institutii precum Fondul Monetar International, Forumul Economic Mondial de la Davos, dar si pentru unele dintre cele mai mari banci din lume. Cartile sale au fost publicate in peste 30 de limbi.

 

Activitatea in lumea finantelor i-a adus experienta si detasarea necesare pentru a aborda fenomenul predictiilor economice (si nu numai) cu maxima precautie. Convins ca tot ceea ce este viu e guvernat de aleatoriu, Taleb consi­dera ca institutiile umane (administratiile centrale si locale, sistemele educatio­nale si sanitare etc.) trebuie sa accepte intamplarea, eroarea, norocul, riscul, opacitatea ca fiind conditii naturale, deci perfect acceptabile, pentru orice tip de ­discurs si de conduita.

 

El urmareste antifragilitatea in politica, economie, educatie, medicina, inginerie, matematica si in multe alte domenii, combinand datele oferite de stiinte cu intelepciunea populara, dar si cu reflectiile filosofice si artistice din culturile mediteraneene.

 

Taleb crede ca ceremonialismul corupe cunoasterea, transformand-o intr-un sport cu spectatori, asa incat a incetat sa mai accepte premii, diplome onorifice si distinctii academice.

Fragment din volumul "Antifragil" de Nassim Nicholas Taleb:

"Daca antifragilitatea este aceea care trezeste, intensifica si supracompenseaza factorii de stres si daunele, atunci unul dintre cele mai antifragile lucruri pe care le vei gasi in afara vietii economice este un anumit tip de iubire (sau ura) refractara, care pare sa reactioneze disproportionat si sa supracompenseze impedimente ca distanta, incompatibilitatile familiale si orice tentativa constienta de a o ucide. Literatura este plina de personaje prinse intr-o forma de pasiune antifragila, aparent impotriva vointei lor. In lungul roman al lui Proust In cautarea timpului pierdut, Swann, un evreu comerciant de arta si un om sofisticat din punct de vedere social, se indragosteste de Odette, o femeie usoara, un fel de femeie „intretinuta", pe jumatate - sau poate doar pe sfert - prostituata. Ea il trateaza foarte urat. Insa comportamentul ei evaziv ii alimenteaza lui Swann obsesia, determinandu-l sa se injoseasca pentru rasplata unui dram de timp petrecut in plus cu ea. Se arata fatis disperat, o urmareste la intalnirile cu ceilalti barbati, ascunzandu-se cu nerusinare pe scari, ceea ce bineinteles ca o face pe ea sa il trateze si mai urat. Se presupune ca povestea reprezinta o transpunere in fictiune a aventurii lui Proust cu propriul sofer. Ori sa luam romanul semi-autobiografic O dragoste, al lui Dino Buzzati, istorisirea unui barbat milanez intre doua varste care se indragosteste - intamplator, desigur - de o dansatoare de la Scala care este si prostituata. Bineinteles ca ea se poarta foarte urat cu el, il exploateaza, se foloseste de el, il stoarce de bani; iar el, cu cat este tratat mai rau, cu atat se expune mai mult la aceste abuzuri pentru a-si satisface setea antifragila de a petrece cateva clipe cu ea. Insa aici avem o oarecare forma de final fericit: din biografia lui, stim ca Buzzati a sfarsit casatorindu-se, la saizeci de ani, cu o tanara de douazeci si cinci de ani, Almerina, fosta dansatoare, din cate se pare chiar personajul povestii amintite; cand a murit, la scurta vreme dupa eveniment, Almerina s-a ingrijit de mostenirea lui literara.
Chiar si atunci cand autori ca Lucretiu (cel cu muntele inalt, pomenit mai devreme in acest capitol) tuna impotriva dependentei, incatusarii si alienarii aduse de iubire, tratand-o ca pe o boala (prevenibila), ei sfarsesc mintindu-ne pe noi sau pe ei insisi. Probabil este o legenda, dar se poate ca Lucretiu adversarul idilelor, sa fi fost implicat intr-o incontrolabila - antifragila - pasiune."