Acest volum, la fel ca precedentele, te va tine cu sufletul la gura si nu-l vei lasa din mana pana cand nu vei intoarce si ultima pagina.

 

    “Am simtit ca am iesit din padure cand am auzit ca pasii fugarilor zdrobeau pietris sub talpi, in loc de iarba uscata, iar mirosul dulce, binecunoscut, al raului mi-a umplut narile.

    Un zgomot puternic, ca rasuflarea unui furnal, s-a auzit dinspre dreapta. Corpul mi s-a zdrelit de prundisul umed. Nemernicii aia ma aruncasera iar, fara sa tina cont ca eram deja era ranita si plina de sange. La urechi mi-au ajuns niste icnituri ingrozite, baiguieli infundate, scrasnituri de lame ce patrundeau carnea, mai intai, apoi se loveau sec de os. Un curent de aer imi izbea obrajii si un fel de fasait ascutit imi sageta timpanele. Inima imi batea nebuneste, iar imposibilitatea de a reactiona in vreun fel ma umplea de groaza. Eram prizoniera propriului trup. Moartea nu putea sa aiba o misiune mai usoara decat aceea de a ma lua pe mine.

    Insa lovitura de gratie pe care o asteptam din clipa in clipa nu venea. Ba chiar, cand tumultul dezlantuit de teroarea celor traite isi pierdu si ultimul ecou infernal si linistea s-a lasat, apasatoare in placiditatea aceea nefireasca si pe care mie imi era teama sa n-o tulbur cu vreo expiratie mai suieratoare, mi-am dat seama ca eram singura in viata.

    Chiar daca nu vedeam nimic, simteam mirosul sangelui si ii auzeam galgaitul discret, pe cand se grabea sa paraseasca trupurile inerte, iar caldura vietii, chiar daca se pierdea incet in vazduh, inca radia pana la mine, infiorandu-mi pielea. Pielea spatelui ma ustura, iar sangele mi se prelingea incet prin zgarieturile adanci. O caldura placuta mi-a cuprins trupul si mintea, smulgandu-ma cu blandete din scena oarba. M-am cufundat in ceea ce simteam, gandind ca, daca aia era moartea, pai, nu era chiar asa de rea. Daca mi-as fi putut controla musculatura, as fi zambit, in sfarsit multumita si linistita, dupa atata amar de timp."