O carte valoroasă despre experiența schimbărilor în Republica Moldova: schimbări istorice, dar și maturizarea unor copii, viața de zi cu zi în diferite etape ale vieții. Este și un semn de exclamație despre ce a însemnat pentru copii înlocuirea cărților în limba rusă, cărțile cu care ei au crescut, care i-au format, cu alte cărți, „românești”. Primele cărți cu povești ale copilăriei se lipesc de suflet, acolo ai găsit atâtea prime comori ale vieții, iar aruncarea lor la coșul de gunoi al istoriei poate fi resimțită ca o rupere sau chiar smulgere forțată. Pe lângă viața dintr-o bibliotecă, unde vin din ce în ce mai puțini cititori, descoperim cu claritate limbile vorbite în Chișinău, vreo patru, întrebări despre poeți care au adulat „sovietismul”, iar acum penița lor laudă „românismul”, despre a tăcea, cât poți tăcea, oare și tu ai prefera să taci ca să îți fie mai bine? Între dezamăgiri și prietenii strânse, între greșeli și fermitate, întrevezi suficiente drame personale, familii „mixte” (căsătorii între români și ruși în care limbile coabitează), ipocrizie și inocență; uite și strada Ștefan cel Mare și Sfânt, fosta stradă Lenin! Găsim și multă frumusețe în această carte, pe alocuri despre cărți: „Acum știu că nu doar noi furăm cărțile, ci și ele ne fură.” Am regăsit cuvinte, de mult timp uitate: chișleag, șubă, lăicer, laiță - pierdem vocabular.