Intr-un mare oras din Persia, traiau demult doi frati. Unul se numea Cassim, iar celalalt, Ali-Baba. Cand tatal lor muri, nu le lasa decat putina avere, pe care insa le-o impartise in mod egal. Dupa felul cum le impartise averea, se parea ca vor trai in aceeasi categorie sociala, dar soarta hotarase altfel.
Cassim se insura cu o femeie dintr-o familie instarita si, la putin timp dupa casatorie, ea mosteni o pravalie mare plina cu marfuri si mai mult pamant la tara care-l facura dintr-odata fericit si, totodata, unul dintre cei mai bogati negustori ai orasului.
Ali-Baba, dimpotriva, se casatori cu o femeie tot atat de saraca precum el. Era lipsit de multe si n-avea alta ocupatie pentru a-si castiga painea si a-si intretine familia decat sa taie lemne intr-o padure invecinata si sa le vanda la oras, aducandu-le pe spinarile a trei magari care erau toata averea lui.
Intr-o zi, Ali-Baba tocmai terminase de taiat lemne destule pentru a-si incarca magarii cand, deodata, zari o pulbere groasa care se ridica in aer si venea spre locul unde se afla el. Isi atinti privirea si deslusi o ceata de oameni calare care se apropia destul de repede.
Desi nu se vorbea despre asa ceva in tara, Ali-Baba se gandi ca acesti calareti puteau sa fie niste hoti. Fara sa-l preocupe ce se va intampla cu magarii, socoti ca e bine sa se ingrijeasca de viata lui.
Fragment din carte:

"Dar Ali-Baba nu cobori imediat din copac.
Isi zise:
„Poate au uitat ceva care-i va face sa se intoarca si atunci ma vor prinde".
Ii urmari cu privirea pana ce-i pierdu din vedere si nici atunci nu cobori. Astepta timp indelungat, pentru mai multa siguranta.
Retinuse cuvintele cu care capitanul hotilor deschisese si inchisese usa. Curios sa stie daca la el vor avea acelasi efect, merse in fata usii si spuse:
„Sesam, deschide-te!"
Si usa se deschise. Ali-Baba se astepta la un loc intunecos si inspaimantator, dar, spre mirarea lui, era spatios si luminos.
De jur-imprejur erau provizii, baloturi cu diverse stofe, matasuri si catifea, tapiserii de mare pret, precum si monede de aur si argint, unele aruncate pe jos, iar altele aranjate in saci pusi unii peste altii.
Vazand aceste minunatii, Ali-Baba conchise ca, nu de ani, ci de secole, aceasta grota servise drept ascunzatoare a hotilor care se succedasera.
Nu statu pe ganduri asupra a ceea ce avea de facut: intra in grota si, indata ce fu inauntru, usa se inchise, dar nu se nelinisti, pentru ca stia cum o putea deschide.
Nu se atinse de argint, ci numai de monedele de aur aflate in saci. Cara de mai multe ori atat cat putea duce si atat cat putea pune pe magarii sai.
Gasi magarii si, dupa ce-i aduse aproape de stanca, incarca sacii pe spinarea lor. "