Noaptea, Ochiul Observatorului nu remarca nimic deosebit. Dar ziua el vede (calm, detasat si obiectiv ca intotdeauna) cum creste numarul copiilor bolnavi de-o acum neobisnuita - astenie de primavara, vede cum incep sa se imbolnaveasca de astenie de primavara si adultii; in fine, vede cu durere (metafizic vorbind) cum incep sa moara copilasii (si, in scurt timp, si adultii) de aceasta astenie de primavara. Medicii sunt neputinciosi: si ei, si familiile lor, s-au imbolnavit si au murit. Incepem sa ne impacientam: Ochiul Observatorului ne reda, in mijlocul unei naturi nuntind plina de fast, un alt fel de nunta - nunta dintre pamantul germinativ si victimele sale.