Atunci cand, cu multi ani in urma, am citit pentru prima oara romanul „1984” al lui George Orwell si, apoi, la putin timp dupa aceea, Minunata lume noua a lui Aldous Huxley, m-am bucurat, printre altele, de imensa distanta care, in mintea mea naiva, ma separa de lumile distopice construite de cele doua capodopere. Erau bucuria celui care revine la realitatea matinala dupa trezirea dintr-un cosmar chinuitor si usurarea de a vedea, de pe malul unei realitati digerabile, ca fictiunea hidoasa crescuse pe malul celalalt, peste o apa de netrecut. La adapostul acestei distante, mi-am permis adesea tihna unor priviri contemplative asupra imediatului, debarasate de mari framantari si temeri, incarcate mai degraba de nostalgie, introspectii si chiar pofta de umor. Am impachetat aceste priviri si ganduri in cateva texte din debutul prezentei colectii, pe post de introducere senina.

 

Odata cu trecerea timpului insa, mi-am dat seama ca, incet-incet, distanta dintre maluri incepe sa se micsoreze, iar relatia dintre realitate si distopie tinde sa capete aparenta unei amicale, dar periculoase vecinatati. Descoperirea acestei tot mai vizibile apropieri de planuri m-a pus in garda, iar majoritatea articolelor aranjate cronologic in volumul de fata sunt expresia unor autentice dezamagiri, ingrijorari sau semnale de alarma, dupa caz, asociate cu predilectie unor trimiteri comparative la universurile fictionale imaginate de Orwell si Huxley.