Eram deja obisnuita cu stilul lui Saramago din celelalte doua carti citite (Evanghelia dupa Isus Cristos si Intermitentele mortii), insa "Eseu despre orbire" este prea socanta pentru a putea fi descrisa in cateva cuvinte: degradare, umilire, revenirea omului la conditia de animal, condus de nevoi de baza; instinct animalic sexual care depaseste orice bariera. Descrierea este atat de detaliata incat mi-am putut imagina ca fac parte din poveste si asist la depersonalizarea celor descrisi. Finalul este surprinzator avand in vedere ca Saramago este ateu, dar nu mi-as putea imagina o alta optiune.

Demult n-am mai devorat o carte intr-o singura zi. M-am amuzat citind motto-ul, injuraturile preotului si descrierea stereotipurilor feminine si masculine, m-au incitat dialogurile delicioase care o au ca protagonista pe dra E, am simtit povestea transpusa in realitate cu ajutorul maiestriei descriptive, am sesizat inspiratia din Saramago prin reactiile si dialogurile soborului de preoti, dar insasi ideea de baza ramane originala si extrem de interesanta. Recunosc ca finalul m-a facut sa-mi doresc o continuare in care se imagineaza procesul desfasurat intre cele doua parti.