Povestea urmărește șase proscriși, cunoscuți sub numele de Dregs, care locuiesc în orașul Ketterdam. Ei sunt Kaz Brekker, un creier criminal și lider al Drojdiei; Inej Ghafa, spion și asasin; Jesper Fahey, un trăgător de ochită; Nina Zenik, o Grisha care poate controla corpul uman sau redarea inimii (gândiți-vă la magul de sânge); Matthias Helvar, un fost drüskelle care o vânează pe Grisha; și Wylan Van Eck, expert în demolări. Cei șase sunt angajați pentru a realiza un furt imposibil - pentru a pătrunde în impenetrabila Curte de Gheață și a fura un om de știință valoros. Cartea este plină de acțiune, aventură și întorsături de poveste care m-au ținut implicat. Personajele sunt bine dezvoltate, diverse și fiecare are propria lor personalitate și poveste unică. Dinamica dintre personaje pline de camaraderie și tensiune, fiecare membru al echipei având un rol diferit de jucat în furt. Acest grup este simbolul unei familii găsite. Diversitatea personajelor este realizată cu experiență, nu doar în ceea ce privește etnia și rasa, ci și în ceea ce privește genul și orientarea sexuală. Acest lucru adaugă un aspect unic poveștii și permite unui public larg să se vadă reflectat în personaje. De asemenea, a fost ușor să distingem vocile personajelor – ceea ce, având în vedere numărul de personaje, este o ispravă extraordinară.

Scrierea lui Lu este simplistă și oferă un ritm rapid și imersiune ușoară în poveste. Dar constat că există ceva în stilul ei de scriere care nu mă implică complet ca alte romane din acest gen. Acum, că am câteva titluri de-ale ei sub centură, cred că are ceva de-a face cu construirea lumii și conturarea profilului emoțional al personajelor ei... sunt interesante, dar nu neapărat captivante pentru mine. A fost ceva puțin neregulat cu modul în care este configurată această lume – nu prea pot să-mi pun degetul pe ea, că nu era atât de credibil cu ea... poate pentru că era o imagine atât de îngustă a lumii. că nu înțelegi diversitatea, mașinațiunile și nuanțele prin narațiunea la persoana întâi din iunie și zi. Poate că asta va crește în următoarele două romane. Găsim o mulțime de indicii sau argumente plantate pentru următoarele două cărți din această serie și, într-adevăr, până la sfârșitul „Legendei” am simțit că povestea abia începuse. Aveam câteva așteptări mari pentru „Legendă” pe baza cât de mult mi-au recomandat prietenii această carte, dar nu mi-a atins prea mult așteptările.

Opera de artă este splendidă artistică și simplă, în același timp, fiind extrem de expresivă pentru a transmite emoție și subtext. Abilitățile lui Brosh ca artist sunt uimitoare. La fel sunt și talentele ei de a crea benzi desenate și de a spune fragmente de poveste. A fost extrem de distractiv... a existat doar ceva în adunarea a tot ceea ce nu mi-a vândut, cum ar fi „Hyperbole and a Half”. De asemenea, lipsea ceva – acea intensitate. Dar știind prin ce a trecut autoarea în viața ei personală alb, creând acest roman grafic, nu sunt surprins. De fapt, sunt enorm de impresionat că nu numai că s-a ridicat din pat dimineața, dar a reușit să creeze un alt memoriu ilustrat. Este o adevărată mărturie a puterii ei, chiar dacă ea nu simte niciodată acea putere în unele zile. Am primit copia cartonată care are hârtie groasă și paginile au o senzație satinată reflectorizant. Toată această calitate face cartea grea. M-am întrebat serios dacă trebuie să merg la sală ca să pot termina de citit chestia asta.