Mi-e incredibil de greu să spun ce au însemnat pentru mine cele 400 de pagini ale romanului lui Ken Kessey, știu cum se simt majoritatea cititorilor atunci când vorbesc despre cărțile dragi sufletelor lor, dar cum oare te simți când pe lângă acel sentiment mai ai, pe tot parcursul lecturii și impresia că ai întâlnit o poveste cu frânturi biografice, nu din viața autorului ci din propria-ți viață? Mi-am găsit gesturile,sufletul, cuvintele, modul de a gândi și acționa, toate în interiorul protagonistului, e ca și cum un oarecare scriitor din anii '60 mi-ar fi scris biografia înainte de a mă naște și ar fi fost sigur, mai mult, ar fi vrut ca această biografie fictivă să ajungă în mâinile mele... Zbor deasupra unui cuib de cuci este povestea unui sanatoriu și a unor așa- ziși bolnavi mintali, trimiși acolo pentru a învața sa se reintegreze în societate, știm toate astea din sursă sigură, de la Șeful Bromden, un metis indian, naratorul întregului roman și omul de serviciu al sanatoriului,singurul de care nu se ferește nimeni deoarece toată lumea îl consideră surdo-mut. Spitalul aduce foarte mult prin atmosfera apăsătoare cu o imensă sală de tortură, și nici nu ar avea cum altfel, fiind condus de nemiloasa soră-sefă Retched, în permanență însoțită de câțiva infirmieri negri aleși chiar de ea să îndeplinească sumbrele experimente cu șocuri electrice și lobotomie pe care le face asupra bolnavilor Totul se schimbă când în peisaj apare Randle Patrick McMurphy, un condamnat la muncă silnică fugit de la ferma de corecție și autodeclarat psihopat pentru a scăpa de pedeapsă, survenită în urma evadării din închisoare. Aparent un astfel de om e ultimul lucru de care au nevoie niște oameni loviți sufletește, dar tocmai McMurphy îi va învața să fie oameni