Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane, impreuna cu intreaga comunitate a juristilor inteleg sa-si exprime si pe aceasta cale pretuirea pentru activitatea academica de promovare a stiintei si culturii juridice si sa o continue, marcandu-i marea aniversare indeosebi prin doua evenimente stiintifice majore: lansarea proiectului stiintific national Enciclopedia Juridica Romana (EJR) si, respectiv, Conferinta mondiala de drept penal cu tema „Protectia mediului prin dreptul penal” (mai 2016).

    Renasterea enciclopediei si afirmarea noului enciclopedism postmodern sunt sursele de refacere a unitatii si a reconstituirii sistemului dreptului intr-o lume marcata de mondializare, integrare si uniformizare. Studiul de fata se doreste a fi un modest omagiu adus institutiei academice fundamentale a tarii, acum, la implinirea unui veac si jumatate de activitate in slujba Natiunii Romane, precum si numerosilor juristi – ca formatie si/sau profesie – care au contribuit, sub cupola supremului for academic, la dezvoltarea stiintei si culturii nationale si universale." (Prof. univ. dr. Mircea Dutu - Directorul Institutului de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane)

 

    “Primul secol de cultura juridica romaneasca, aferent temporal veacului al XIX-lea, a avut un puternic caracter tranzitoriu, fiind marcat de cautari si inceputuri moderne, cu o amprenta de imprumuturi occidentale, indeosebi franceze, in mai toate sectoarele de manifestare ale juridicului. Ceea ce caracterizeaza in primul rand aceasta opera culturala, considera savantul jurist, este faptul ca baza ei e formata tot din vechiul drept romanesc, mai ales nescris; formele scrise din acea epoca au ca origine dreptul roman si bizantin, care se aplicase si care ramanea sa fie aplicat si acum in mod subsidiar. Parerea generala a timpului era aceea ca legiuirile noastre erau continuarea legilor romane, care nu au incetat niciodata sa ne carmuiasca.

    O conceptie care a stat la baza intregii culturi juridice nationale pana la marile reforme juridice din 1864, exprimate in primul rand prin intrarea in vigoare a marilor coduri civile si penale. Pe masura ce scade si se risipeste influenta greceasca, se afirma tot mai viguros dorinta si preocuparile de a crea un drept propriu, un drept national, care devin evidente in jurul anului 1840. Inceputurile doctrinei juridice romanesti sunt aferente perioadei Regulamentelor organice, prin cursurile de drept roman si de drept criminal (penal) ale lui Moroiu, ori manualele de drept datorate lui Ferekide, Brailoiu sau Racovita, profesori de drept de la 1838, ori comentariul Codicei Caragea intocmit de Barbatescu, in Tara Romaneasca, in Moldova fiind de remarcat lucrarile lui Flechtenmacher (cu a sa „Istoria dreptului romanesc"), Damaschin Bojinca (prin „Invatatura legilor romane si Vasilicalelor"). Pe influentele grecesti, depasite de evolutia societatii romanesti, se iveste si se dezvolta apoi influenta Occidentului; in Tara Romaneasca competitia s-a dat intre cultura italiana (reprezentata mai ales de Moroiu) si cea franceza, biruind repede aceasta din urma; in Moldova, dupa o prima orientare spre cultura germana, se opteaza, in cele din urma, tot pentru orizonturile juridice parisiene."