Fragment din romanul "Studiu in rosu aprins. Semnul celor patru" de Arthur Conan Doyle:

    ”Urca scara si, tinandu-se cu amandoua mainile de cate o grinda, se salta in mansarda. Apoi, culcat pe burta, intinse mana dupa lanterna si mi-o tinu, in timp ce-l urmam.
    Odaita in care intrasem avea cam 3,5 metri lungime pe 2 metri latime. Pardoseala era formata din grinzi, cu sipci si ipsos intre ele, asa incat pentru a pasi, trebuia sa sari de pe o grinda pe alta. Tavanul inclinat era, evident, partea interioara a adevaratului acoperis al casei. Nu exista nicio piesa de mobilier, iar praful se acumulase de-a lungul anilor pe podea in straturi groase.
    — Iata, vezi asta? zise Sherlock Holmes, punand mana pe peretele inclinat. Aici e un chepeng care duce afara, pe acoperis. Il imping si iata acoperisul care nu are o inclinatie prea mare. Prin urmare, pe aici a intrat Numarul Unu. Ia sa vedem daca, putem descoperi si al indicii cu privire la personalitatea lui.
    Apropie lampa de podea, iar eu vazui cum, pentru doua oara in seara aceea, o expresie perplexa i se asternu pe fata. Cat despre mine — vazandu-l cat era de uluit — m-am infiorat de emotie. Pretutindeni se vedeau urme de picioare goale — urme clare, perfect conturate, dar marimea lor nu depasea jumatate din dimensiunea unui picior normal de adult.
    — Holmes, am spus intr-un suflet, un copil a savarsit aceasta fapta oribila!
    Isi recapata cumpatul intr-o clipa.
    — Am avut un moment de ezitare, spuse el, dar este perfect explicabil. Memoria m-a inselat, fiindca ar fi trebuit sa prevad asta. Nu mai avem ce cauta aici. Sa mergem jos.
    — Care este, atunci, teoria ta cu privire la aceste urme de pasi? l-am intrebat cu sufletul la gura, cand am ajuns din nou in camera de dedesubt.
    — Draga Watson, incearca sa analizezi singur faptele, spuse el cu o urma de nerabdare. Imi cunosti metodele. Aplica-le si va fi instructiv sa comparam rezultatele.
    — Nu ma pot gandi la nimic care sa se potriveasca cu faptele, i-am raspuns.
    — In curand ai sa te lamuresti, zise el cu un aer degajat. Cred ca nu mai este nimic important aici. Totusi, am sa mai arunc o privire.”