„…el era adeseori cel care declansa hohotele noastre. Nu era printre noi singurul animator al rasului, care apartinea tineretii noastre probabil si, fara indoiala, spiritului cerchist ce se voia deasupra timpului, in pofida timpurilor ce se pravaleau peste noi. Dar Cornel era un nesecat izvor de vorbe de duh, de calambururi. Recurgea uneori pentru alimentarea rasului chiar si la materiale furnizate de opresorii nostri. Trivialitatea acestor ingrediente nu le micsora, ci le sporea valoarea umoristica.
Cornel zambea si avea un anume ras ascuns, insonor, ocult, un ras malitios. Acest ras ascuns il regasesc in aforismele sale ca si in atatea pagini ale criticelor sale. Mai mult decat alte, numeroase calitati, as spune chiar virtuti ale acestor texte, rasul acesta mi le face delectabile. Malitia sa se exercita nu arareori in registrul unui umor negru, de spanzuratoare (acel Galgenhumor al germanilor apropiat si de umorul evreiesc, tipic pentru un neam care a infruntat, pentru a supravietui, toate primejdiile de moarte), umor pe care-l practicam mult intr-o vreme in care ne consolam facand haz de necaz.“
Nicolae BALOTA, „La nouazeci de ani neimpliniti“, in Romania literara, nr. 47, 27 noiembrie 2009