Povestirile Constantinei Palmer nu sunt nici teologice, nici catehetice. Ele sunt relatari personale, nemijlocite, ale propriilor sale experiente duhovnicesti traite intr‑o manastire ortodoxa, prin intermediul carora autoarea impartaseste cititorilor nu numai trairile ei de taina intr‑un univers existential plin de iubire si daruire, ci si invitatia de a explora in profunzime acest mod de viata. O astfel de invitatie ne deschide paginile cartii de fata, indemnandu‑ne sa patrundem intr‑o lume mai putin cunoscuta, pentru a afla cat mai multe aspecte interesante, inedite, ziditoare de suflet culese din viata de zi cu zi intr‑o manastire de maici.
S‑au scris multe carti si biografii ale parintilor stareti contemporani, diferite relatari ale unor experiente du­hov­ni­cesti dobandite in manastiri de calugari, dar caracterul unic al vietuirii monahale in manastirile de maici a ramas deseori ascuns, departe de ochii pelerinilor. Desigur, in Hristos Domnul nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca (Galateni 3, 28), insa calugaria femeilor are totusi o calitate distincta. „Barbatii, dupa cum spunea o maica stareta, incearca sa taie sfoara cu toporul dintr‑o singura lovitura; femeile se nevoiesc sa o desfaca incet. Altfel spus, barbatii incearca sa‑si reteze patimile napustindu‑se cu forta asupra lor, in timp ce femeile se straduiesc fara incetare sa se lupte cu patimile, dar duc aceasta lupta treptat‑treptat, fara a atrage atentia asupra lor.”