“Ajung sa citesc, dintr-o pura intimplare, un volum de poeme care m-au impresionat in chip deosebit. De multi ani nu mai apuc sa citesc si proza romaneasca. Nu spun de ce. Dar pentru poezie imi fac intotdeauna timp. Am un dulap mare care aduna mereu noi carti. Si nu am ce regreta. Asa am descoperit poemele foarte frumoase, amarui-sentimentale (daca gustul poeziei ar fi un criteriu de evaluare pentru valoare, nu?) ale Teodorei Coman. Dupa ce mai an dadeam peste cartea Alcool a lui Ion Muresan si peste fulguratiile tensionate ale lui Liviu Ioan Stoiciu. Iar acum vine de la Bistrita volumul Intimitate al Poetei (asa, cu majuscula) Angela Marinescu. O mare poeta a literaturii romane – poate cea mai mare all time –, care ridica stacheta confesiunii si liricii dramatice la noi cote. Emotionale. Etice. Afective. Existentiale. Rusesti. Sa le zicem. Strigatul lui Munch si Howl al lui Ginsberg deopotriva. Confesiune totala, abrupta. Limbaj golit de culori. Ritm abia perceptibil al vietii. Bisturiul taie in carne vie. Boala, solitudinea, singuratatile, zidul, mizeriile lumii, frica, temerile, nelinistile de tot felul. Moartea da tircoale. Fara fandoseli, fara iluzii, fara declaratii retorice, fara experimente lingvistice. Ecorseul existential adus sub ochii nostri. Nu gasim indicatii in text ca sa deslusim cind au fost scrise aceste strigate in desert. Lamentatii si soapte deopotriva. Nu stim daca biochismismul poetic e legat de lumea de azi sau de aceea de miine. Nu exista miine. Nici ieri. Doar un atroce prezent pe care poeta si-l asuma, luind asupra ei toate durerile lumii. Spaimele si temerile noastre. Lipsa de speranta si moartea oricarei iluzii. Traim? Da. Ei si, traiti! Nu se poate suporta si insuportabilul? Ba, da! Suportati!
    Ce poti sa faci cind nu poti sa faci nimic si esti obligat sa faci ceva? Strigi. Urli. Cauti eventual solutii. Cind nu mai sint solutii, scrii poezie. Nu te mai gindesti la burse, la traduceri, la vizite in cosmos sau in neant. La Premiul Nobel. Fum. Ardere. Cenusa. Scrii. Negru pe negru. Poezia Angelei Marcovici – poeta revine la numele ei de fata printr-un gest de regresiune in timpul imemorial al propriei biografii (Cine sint eu, care nu mai sint? Sint cea care acum voi fi din nou!) – isi asuma ecografic destinul. Care abia mai pilpiie. Se termina intr-un punct. Volumul Intimitate al Angelei Marcovici (ca si Portretul lui M., cartea lui Matei Calinescu) ridica literatura romana la cote dramatice, nemaiatinse pina acum. Nu ne ramine decit sa citim, din nou, poemele. Si sa tacem. In semn de pretuire. Pentru o mare Poeta.” – Bedros Horasangian

    Fragment din volumul de poezii "Intimitate" de Angela Marcovici:

    “SFARSIT

 s-au sfarsit cam toate lucrurile.
 se intrevede ceva
 caruia nu-i mai pot spune viitor
 trecutul invadeaza totul
 viitorul este ultratrecut
 antimodern, sumbru, violent si nebun
 in care filosoful ar trebui sa fie
 un tip ceva mai destept
 mai brutal, mai ticalos, mai lichea,
 mai fara anvergura

 pentru ca el nu are voie
 niciodata
 sa isi arate pulsatia,
 spasmul, extazul si
 depresia adanca.”