Fragment din cartea "Heidi" de Johanna Spyri:

"Aici locuia Peter căprarul, un băiat de unsprezece ani, care dis-de-dimineaţă cobora în Dorfli să ia caprele spre a le duce la păscut. Abia spre seară se întorcea el în sat, cu caprele lui. Ajuns în piaţă, vâra două degete în gură şi şuiera şi, la acest semnal, copiii satului dădeau fuga din toate părţile să-şi ia acasă caprele; era, de altfel, singurul moment al zilei când Peter se simţea mai aproape de semenii lui. Acasă, ce-i drept, le avea pe mama şi pe bunica oarbă şi săracă, dar cum el pleca în zori şi nu se întorcea în vatră decât seara târziu, nu-şi petrecea acasă, unde s-ar mai fi putut bucura de tovărăşia altor copii, decât timpul cât să-şi bea laptele şi să mănânce o bucată de pâine, şi noaptea, când dormea. Tatăl lui, şi el căprar în tinereţe, murise cu câţiva ani în urmă, răpus într-un accident de muncă, în pădure; mama, Brigitte, era cunoscută pretutindeni sub numele de Căprăreasa, iar bătrânei îi spuneau cu toţii, simplu, Bunica.
Dete aşteptă zece minute bune; văzând că nu se mai arată copiii, urcă un pic mai sus şi privi în jur, dând semne de nerăbdare. Între timp, copiii se abătuseră din drum, căci Peter cunoştea bine toate locurile unde caprele găseau tufe şi smocuri de iarbă fragedă şi aromată şi, pentru a le duce într-acolo, nu se dădea în lături de la nici un ocol. La început, fetiţa îl urmări anevoie, sufocându-se în imbrăcămintea ei prea groasă. Nu scotea însă o vorbă şi se uita cu uimire când la Peter, care zburda desculţ pe pajiştea verde, când la caprele lui ce se căţărau sprintene, cu picioarele lor subţiri, pe panta abruptă, strecurându-se uşor printre stânci şi tufişuri. "