PREFATA: Poezia e insemnul de noblete, prin care omul muritor depaseste nimicnicia vietii si a propriei fiinte, inaltandu-se in transcendent. Poezia e purificatoare, asemenea focului, elimina impuritatile realitatii exterioare, inlocuindu-le cu perfectiunea originara a fiintei. Poezia, ca forma a artei, e acel semn al puterii omului, asupra haosului si a mortii! - Horia Lovinescu Il cunosc pe Lucas de doi ani, insa apropierea mai mare a mea de el s-a produs in cursul acestui an, de cand i-am devenit profesoara in clasa a XII-a Uman a Liceului Tehnologic ''Sf. Nicolae'', din Deta. Ceea ce m-a frapat la el, inca de la inceput, spre deosebire de cei mai multi dintre tinerii de azi, este deschiderea sa spre comunicare, simplitatea, dar, in acelasi timp, curajul prin care isi expune opiniile, uzand cu usurinta de diverse instrumente ale oratoriei. M-a atras apoi, la el, dorinta de cunoastere, curiozitatea vie pe care o manifesta pentru cultura si pentru problemele importante ale omenirii, aceasta facandu-l sa se detaseze de o mare parte dintre colegii sai de generatie. Le spun mereu elevilor mei ca, daca isi doresc sa fie puternici, atunci au o singura solutie: sa aleaga sa fie informati! El nu doar ca alege constant dezvoltarea spiritului si a intelectului, ci si depune efort sustinut pentru o imbogatire a acestor doua importante dimensiuni ale fiintei sale. Poezia sa, desi in aparenta sumbra, este terapeutica, asemenea unui bici care exorcizeaza raul din lume si din sine insusi, transformandu-l in bine. Poezia sa este o lupta permanenta, pe de o parte intre eu si ceilalti, pe de alta parte intre ego si alter ego, intre sine si dublul sau, miza fiind mereu aceeasi: gasirea drumului spre Lumina! Fiindca, desi Lucas Slavin inca pare sa isi caute o anumita identitate - cautare specifica varstei sale - Ieri, credincios de neclintit,/ Azi, un sceptic indecis,/ Ieri, Testamentul orbeste-l credeam,/ Azi, de el nu mai sunt convins - este un fiu al Luminii si al Adevarului. ()