Ultimele doua volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenta acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite in dosarul de urmarire informativa a monahului de la Rohia. Alaturi de corespondenta interceptata este inclusa si corespondenta "libera" a lui Steinhardt catre prieteni, nume de referinta ale culturii romane, ca Alexandru Cioranescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Staniloae sau Ileana Malancioiu, catre reprezentanti ai Bisericii (IPS Antonie Plamadeala, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar si catre redactiile unor reviste sau edituri carora le propunea spre publicare texte proprii.

 

Scrisorile lui Steinhardt ne ofera cai de acces spre celelalte scrieri ale sale, deschid pentru cititor usa atelierului de creatie al autorului, sunt in legatura cu respectivele scrieri, mai ales cu Jurnalul fericirii (ambele variante), pe care il escorteaza, il flancheaza si nu de putine ori il completeaza (logic, de vreme ce Jurnalul... se opreste in 1972). Dupa cum am scris in repetate randuri, dat fiind ca Jurnalul fericirii n-avea nici o sansa sa fie publicat in timpul regimului comunist (a avut o istorie antuma dramatica, astazi cunoscuta), N. Steinhardt a reusit sa-si "deverseze" unele idei, obsesii sau chiar fragmente ca atare in cartile care au putut vedea lumina tiparului (a fost o strategie subtila de a pacali cenzura, id est o forma de subversiune). Ei bine, astfel de idei, obsesii, referinte culturale ori fragmente sunt "deversate" si in scrisorile catre prieteni. Si invers: idei, referinte sau fragmente din scrisorile anterioare anului 1969, cand incepe sa redacteze Jurnalul fericirii, au fost "deversate" (fie si printr-o reconstituire din memorie) in aceasta capodopera memorialistica. S-ar putea vorbi foarte bine si de "transfer" sau de "contaminare" intre aceste scrieri care constituie, cu un termen inca la moda astazi, o "retea" textuala. - George Ardeleanu