In ultima vreme slujba Sfantului Maslu a devenit foarte cunoscuta si intens celebrata, insa evolutia istorica si complexitatea sa liturgica sunt foarte putin cunoscute. Ca si in cazul altor slujbe ale Bisericii, studiul liturgic al Sfantului Maslu nu poate sa se limiteze doar la textul actual din Molitfelnic, ci trebuie sa analizeze evolutia sa istorica, in decursul careia intalnim diferite forme si practici ale ungerilor cu ulei sfintit, precum si numeroase rugaciuni si randuieli care au stat la baza slujbei actuale, astazi date uitarii. Pe langa Maslul terapeutic de astazi, traditia noastra liturgica cunoaste si un Maslu penitential si – ceea ce n-ar trebui sa ne mire – un Maslu pentru cei adormiti, fara a uita de utilizarea baptismala sau exorcista a uleiului sfintit. In ansamblul lor, slujbele pentru bolnavi nu s-au limitat niciodata doar la Sfantul Maslu, ci au existat si mai exista multe alte rugaciuni si randuieli dedicate bolnavilor. 
Cartea de fata incearca sa dezvolte aceasta problematica, propunand revenirea la doua variante distincte de Maslu pentru bolnavi si penitenti, ceea ce ne-a oferit sansa publicarii pentru prima data a textelor liturgice respective. 

Fragment:

" Etapele de evoluţie a slujbei Sfântului Maslu
1. Sfântul MasIu este un rit liturgic cu rol terapeutic, practicat încă din vremea SfinţiIor Apostoli (cf. Marcu 6:13, Iacov 5:14-15), dar într-o formă extrem de simplă şi doar în anumite regiuni. Rugăciuni de binecuvântare a uleiului şi ungere cu el a celor bolnavi întâlnim în izvoarele liturgice începând cu secolele al II-lea-al III-lea şi mai departe, dar acestea nu formau la început slujbe speciale pentru bolnavi, ci erau fie nişte rituri legate de Botez, fie nişte practici particulare la care bolnavii se ungeau singuri sau de către alţi creştini cu ulei sfinţit de episcop/preoti sau luat dintr-o candelă. Nu de puţine ori aceste rituri aveau o valenţă mai mult medicală, doar că creştinii preferau ca medicament nu un ulei obişnuit, ci unul „binecuvântat" / „sfinţit". Abia mai târziu, prin secolele al V-lea-al VI-lea, aceste ungeri ale  bolnavilor s-au conturat ca rit bisericesc, săvârşit exclusiv de clerici şi, de regulă, implicând Impărtăşirea bolnavului cu Sfintele Taine, mai ales că, spre deosebire de alte Taine ale Bisericii (care existau într-o formă sau alta), doar Euharistia era numită (încă din vechime) „leacul nemuririi şi doctorie". Deci primele rânduieli pe care le avem sunt legate de Liturghie (ca punct central) şi această legătură a Maslului cu Liturghia se va păstra până în secolele al XIII-lea-al XIV-lea, când se fac cei mai importanţi paşi în constituirea rânduielii de astăzi.
2. Rânduiala pe care o avem în prezent în Mo-litfelnic a început să se formeze începând cu se-colul al X-lea şi s-a încheiat în secolul al XVII-lea. Procesul a fost unul foarte complex. Primul Mo-litfelnic (Evhologhiu) bizantin — Codex Barberini gr. 336 (secolul al VIII-lea) — nu are încă o rându-ială a Sfântului Maslu, ci prezintă doar cinci rugăciuni pentru bolnavi, fără alte texte sau explicaţii. (...) "