Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria 1784-1785
Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria 1784-1785
„Revolutiunea” lui Horia a fost o descarcare a incrancenarilor seculare mocnite in sufletul primilor locuitori ai tarii impotriva asupritorilor si a tuturor celor care le ocupasera locurile si-i inrobise. A fost o mare descatusare, urmand unor conflicte ocazionale, nationale, din 1782, si o prima scanteie europeana a tensiunilor ce aveau sa se dezlantuie prin Marea Revolutie Franceza din 1789. Infatisata denigrator, tendentios rastalmacita, chiar cu dusmanie, atat de martorii desfasurarii ei, cat si de istoricii contemporani si ulteriori — in exclusivitate straini — „revolutiunea" lui Horia a fost inserata in istorie timp de un secol, cu totul deformat, atat in ce priveste cauzele si telurile cat si amploarea, esenta si urmarile pe care le-a avut. A trebuit sa vina, peste 100 de ani, un ardelean, Nic. Densusianu, care, dupa cercetarea cu minutiozitate, obiectivitate, si simt profund patriotic, a tuturor documentelor din principalele biblioteci si arhive din tara si strainatate, sa puna in adevarata lumina, din perspectiva romaneasca si universala, motivatia, derularea si insemnatatea „revolutiunii" lui Horia, punct de rascruce in schimbarea vietii taranilor romani, cauza a desfiintarii iobagiei lor. Rezultatele consideratiilor sale, publicate in 1885, reapar acum in prima reeditare a editiei princeps. - I. Oprisan
Fragment din volumul "Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria 1784-1785" de Nic. Densusianu:
“Dar cu toate acestea, adevarul incontestabil este ca, in revolutiunea de la 1784, mai mult sange a varsat nobilimea decat taranii rasculati, care in lupta lor de existenta, aveau pentru dansii, cel putina dreptul naturii.
Nu mijloacele, de care s-au folosit capitanii, nu varsarile de sange si aprinderile, ce le-au executat ei, constituie partea esentiala a acestei revolutiuni, ci ideea pentru care au luptat, scopul la care au tins dansii.
Desi Closca era primul capitan al lui Horia, dar juca un rol mai putin important [decat]* Crisan.
Mai putin abil decat Crisan, Closca se margini a duce singur revolutiunea din comuna in comuna, pe cand inaintea lui Crisan revolutiunea mergea singura. De aceea revolutiunea din comitatul Albei nici nu se extinse cu atata rapiditate, nu facu atata progres, cum se extinse din districtul Zarandului. Mai putin radical, Closca se margini mai mult sa boteze pe inimicii taranilor, sa romanizeze cu preotii pe cetatenii unguri din Abrud, Rosia si Ofenbaia; Crisan, insa, cerca sa-i distruga cu totul. Closca parasi terenul ocupat indata ce incheie armistitiul de la Tibru, Crisan, insa, nu lasa Zarandul din maini pana in ultimul moment.
Toti trei insa fura victimele sentimentului national, toti trei isi sacrificara viata pentru fericirea poporului. Crima lor fu crima la care tindea poporul roman.
Dar pedeapsa cu moarte asupra capitanilor era o nedreptate.
Era nedrept a arunca responsabilitatea revolutiunii asupra lui Horia, cand nu era dansul responsabil pentru aceasta stare de lucruri.
Cand insusi monarhul recunoaste, ca nici dansul nici imparateasa, predecesoarea sa, n-au putut pune vreodata capat abuzurilor din Transilvania, cand taranii acestia de 5 ani de zile se plansese incontinuu la guvern, la cancelarie si la monarh, si in loc sa castige dreptate, asupririle si maltratarile cresteau.
Cine era, oare, de vina, daca monarhul, prevenit despre toate acestea, nu facuse sa inceteze aceasta insuportabila stare de lucruri."
Fragment din volumul "Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria 1784-1785" de Nic. Densusianu:
“Dar cu toate acestea, adevarul incontestabil este ca, in revolutiunea de la 1784, mai mult sange a varsat nobilimea decat taranii rasculati, care in lupta lor de existenta, aveau pentru dansii, cel putina dreptul naturii.
Nu mijloacele, de care s-au folosit capitanii, nu varsarile de sange si aprinderile, ce le-au executat ei, constituie partea esentiala a acestei revolutiuni, ci ideea pentru care au luptat, scopul la care au tins dansii.
Desi Closca era primul capitan al lui Horia, dar juca un rol mai putin important [decat]* Crisan.
Mai putin abil decat Crisan, Closca se margini a duce singur revolutiunea din comuna in comuna, pe cand inaintea lui Crisan revolutiunea mergea singura. De aceea revolutiunea din comitatul Albei nici nu se extinse cu atata rapiditate, nu facu atata progres, cum se extinse din districtul Zarandului. Mai putin radical, Closca se margini mai mult sa boteze pe inimicii taranilor, sa romanizeze cu preotii pe cetatenii unguri din Abrud, Rosia si Ofenbaia; Crisan, insa, cerca sa-i distruga cu totul. Closca parasi terenul ocupat indata ce incheie armistitiul de la Tibru, Crisan, insa, nu lasa Zarandul din maini pana in ultimul moment.
Toti trei insa fura victimele sentimentului national, toti trei isi sacrificara viata pentru fericirea poporului. Crima lor fu crima la care tindea poporul roman.
Dar pedeapsa cu moarte asupra capitanilor era o nedreptate.
Era nedrept a arunca responsabilitatea revolutiunii asupra lui Horia, cand nu era dansul responsabil pentru aceasta stare de lucruri.
Cand insusi monarhul recunoaste, ca nici dansul nici imparateasa, predecesoarea sa, n-au putut pune vreodata capat abuzurilor din Transilvania, cand taranii acestia de 5 ani de zile se plansese incontinuu la guvern, la cancelarie si la monarh, si in loc sa castige dreptate, asupririle si maltratarile cresteau.
Cine era, oare, de vina, daca monarhul, prevenit despre toate acestea, nu facuse sa inceteze aceasta insuportabila stare de lucruri."
Descrierea produsului
„Revolutiunea” lui Horia a fost o descarcare a incrancenarilor seculare mocnite in sufletul primilor locuitori ai tarii impotriva asupritorilor si a tuturor celor care le ocupasera locurile si-i inrobise. A fost o mare descatusare, urmand unor conflicte ocazionale, nationale, din 1782, si o prima scanteie europeana a tensiunilor ce aveau sa se dezlantuie prin Marea Revolutie Franceza din 1789. Infatisata denigrator, tendentios rastalmacita, chiar cu dusmanie, atat de martorii desfasurarii ei, cat si de istoricii contemporani si ulteriori — in exclusivitate straini — „revolutiunea" lui Horia a fost inserata in istorie timp de un secol, cu totul deformat, atat in ce priveste cauzele si telurile cat si amploarea, esenta si urmarile pe care le-a avut. A trebuit sa vina, peste 100 de ani, un ardelean, Nic. Densusianu, care, dupa cercetarea cu minutiozitate, obiectivitate, si simt profund patriotic, a tuturor documentelor din principalele biblioteci si arhive din tara si strainatate, sa puna in adevarata lumina, din perspectiva romaneasca si universala, motivatia, derularea si insemnatatea „revolutiunii" lui Horia, punct de rascruce in schimbarea vietii taranilor romani, cauza a desfiintarii iobagiei lor. Rezultatele consideratiilor sale, publicate in 1885, reapar acum in prima reeditare a editiei princeps. - I. Oprisan
Fragment din volumul "Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria 1784-1785" de Nic. Densusianu:
“Dar cu toate acestea, adevarul incontestabil este ca, in revolutiunea de la 1784, mai mult sange a varsat nobilimea decat taranii rasculati, care in lupta lor de existenta, aveau pentru dansii, cel putina dreptul naturii.
Nu mijloacele, de care s-au folosit capitanii, nu varsarile de sange si aprinderile, ce le-au executat ei, constituie partea esentiala a acestei revolutiuni, ci ideea pentru care au luptat, scopul la care au tins dansii.
Desi Closca era primul capitan al lui Horia, dar juca un rol mai putin important [decat]* Crisan.
Mai putin abil decat Crisan, Closca se margini a duce singur revolutiunea din comuna in comuna, pe cand inaintea lui Crisan revolutiunea mergea singura. De aceea revolutiunea din comitatul Albei nici nu se extinse cu atata rapiditate, nu facu atata progres, cum se extinse din districtul Zarandului. Mai putin radical, Closca se margini mai mult sa boteze pe inimicii taranilor, sa romanizeze cu preotii pe cetatenii unguri din Abrud, Rosia si Ofenbaia; Crisan, insa, cerca sa-i distruga cu totul. Closca parasi terenul ocupat indata ce incheie armistitiul de la Tibru, Crisan, insa, nu lasa Zarandul din maini pana in ultimul moment.
Toti trei insa fura victimele sentimentului national, toti trei isi sacrificara viata pentru fericirea poporului. Crima lor fu crima la care tindea poporul roman.
Dar pedeapsa cu moarte asupra capitanilor era o nedreptate.
Era nedrept a arunca responsabilitatea revolutiunii asupra lui Horia, cand nu era dansul responsabil pentru aceasta stare de lucruri.
Cand insusi monarhul recunoaste, ca nici dansul nici imparateasa, predecesoarea sa, n-au putut pune vreodata capat abuzurilor din Transilvania, cand taranii acestia de 5 ani de zile se plansese incontinuu la guvern, la cancelarie si la monarh, si in loc sa castige dreptate, asupririle si maltratarile cresteau.
Cine era, oare, de vina, daca monarhul, prevenit despre toate acestea, nu facuse sa inceteze aceasta insuportabila stare de lucruri."
Fragment din volumul "Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria 1784-1785" de Nic. Densusianu:
“Dar cu toate acestea, adevarul incontestabil este ca, in revolutiunea de la 1784, mai mult sange a varsat nobilimea decat taranii rasculati, care in lupta lor de existenta, aveau pentru dansii, cel putina dreptul naturii.
Nu mijloacele, de care s-au folosit capitanii, nu varsarile de sange si aprinderile, ce le-au executat ei, constituie partea esentiala a acestei revolutiuni, ci ideea pentru care au luptat, scopul la care au tins dansii.
Desi Closca era primul capitan al lui Horia, dar juca un rol mai putin important [decat]* Crisan.
Mai putin abil decat Crisan, Closca se margini a duce singur revolutiunea din comuna in comuna, pe cand inaintea lui Crisan revolutiunea mergea singura. De aceea revolutiunea din comitatul Albei nici nu se extinse cu atata rapiditate, nu facu atata progres, cum se extinse din districtul Zarandului. Mai putin radical, Closca se margini mai mult sa boteze pe inimicii taranilor, sa romanizeze cu preotii pe cetatenii unguri din Abrud, Rosia si Ofenbaia; Crisan, insa, cerca sa-i distruga cu totul. Closca parasi terenul ocupat indata ce incheie armistitiul de la Tibru, Crisan, insa, nu lasa Zarandul din maini pana in ultimul moment.
Toti trei insa fura victimele sentimentului national, toti trei isi sacrificara viata pentru fericirea poporului. Crima lor fu crima la care tindea poporul roman.
Dar pedeapsa cu moarte asupra capitanilor era o nedreptate.
Era nedrept a arunca responsabilitatea revolutiunii asupra lui Horia, cand nu era dansul responsabil pentru aceasta stare de lucruri.
Cand insusi monarhul recunoaste, ca nici dansul nici imparateasa, predecesoarea sa, n-au putut pune vreodata capat abuzurilor din Transilvania, cand taranii acestia de 5 ani de zile se plansese incontinuu la guvern, la cancelarie si la monarh, si in loc sa castige dreptate, asupririle si maltratarile cresteau.
Cine era, oare, de vina, daca monarhul, prevenit despre toate acestea, nu facuse sa inceteze aceasta insuportabila stare de lucruri."
Detaliile produsului
