Volumul de fata cuprinde trei eseuri ale autorului francez despre ,,rasul provocat in mod special de catre comic”. Acestea au la baza ideile urmatoare: comicul este uman, rasul are nevoie de o detasare emotionala fata de obiectul/subiectul vizat, rasul are o functie sociala.

Autorul exploreaza diferite ipostaze ale comicului in arta sau in viata de zi cu zi in functie de cauza care a produs efectul respectiv. Un om care se impiedica si cade poate starni rasul trecatorilor. In aceasta situatie comicul survine ca urmare a rigiditatii mecanice a personajului care a cazut pentru nu a putut evita un obstacol. Si o diformitate poate starni rasul, insa una care poate fi imitata de o persoana care nu are acea diformitate. Exista si un comic al miscarilor, de exemplu, gesturile unui orator. In cel de-al doilea capitol, autorul analizeaza alta doua categorii: comicul de situatie si pe cel de limbaj. In fine, al treilea capitol este consacrat comicului de caracter. Anexa de la sfarsitul lucrarii curprinde o scurta discutie despre definitiile comicului, dar si despre metoda utilizata de autor in cele trei capitole. 

Comicul tine de aceasta dimensiune a persoanei prin care se seamana cu un lucru, acest aspect al evenimentelor umane care imita prin rigiditatea sa de un fel cu totul special, mecanismul pur si simplu, automatismul, de fapt miscarea fara viata. El exprima, asadar, o imperfectiune individuala sau colectiva care necesita o corectie imediata. Rasul este insasi aceasta corectie. Rasul este un anumit tip de gest social care subliniaza si reprima o distragere speciala a oamenilor si evenimentelor.