• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

Asteptand sa fie recrutat in armata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Joseph si-a dat demisia si s-a pregatit cu grija pentru plecarea pe front. Cand o serie de incurcaturi birocratice intarzie incorporarea sa, el se gaseste in situatia de a nu avea nimic mai bun de facut decat sa-si piarda vremea cu lucruri marunte.

 

Omul suspendat reprezinta jurnalul sau, o extraordinara relatare a ratacirilor sale nelinistite pe strazile orasului Chicago, a gandurilor sale despre trecut, a reactiei sale psihologice fata de inactivitatea sa, in vreme ce razboiul se dezlantuie in intreaga lume, si a observatiilor sale asupra libertatii de a alege.

 

Una dintre cele mai oneste marturii despre psihologia unei intregi generatii care a crescut in vremea Marii Crize si a razboiului. - Edmund Wilson, The New Yorker

 

In ceea ce priveste stilul, fondul filosofic, natura ipotetica a eroului, Omul suspendat ocupa un loc unic in literatura noastra contemporana, semanand mai mult cu un roman de Albert Camus decat cu unul al vreunui romancier american de astazi. - Paul Levine

Fragment din volumul "Omul suspendat" de Saul Bellow:

 

"De luni de zile sunt suparat pe prietenii mei. Ma tot gandesc ca m-au „dezamagit". De la petrecerea organizata de sotii Servatius, din martie trecut, tot stau si intorc pe toate partile problema asta. A capatat proportii uriase in capul meu, cu toate ca de fapt nu a fost chiar asa, si totusi nu pot sa nu ma framant, desi tot lipsa mea de clarviziune e de vina - asta si atitudinile ingamfate, pompoase, de prost gust, de care acum ma dezic atribuindu-i-le lui Joseph. In realitate, petrecerea sotilor Servatius n-a facut decat sa-mi canalizeze atentia asupra anumitor defecte la oamenii din jur, pe care, daca as fi fost mai ager, cum de altfel ar fi trebuit sa fiu, le-as fi observat mult mai devreme si de care probabil ca eram deja in parte constient.

Zic in parte. Si aici simt nevoia sa-l scot pe Joseph la inaintare, acel om priceput la intocmit planuri. El isi pusese o intrebare la care inca as dori un raspuns, si anume: „Cum ar trebui oare sa traiasca un om bun? Ce-ar trebui el sa faca?" De unde si planurile cu pricina. Din pacate, majoritatea erau tare prostesti. Si, in plus, il impiedicau sa fie cinstit cu sine insusi. Facea acele greseli pe care le fac oamenii care vad lucrurile asa cum isi doresc ei sa le vada, sau cum trebuie sa le vada, de dragul planurilor lor. S-ar putea sa existe o farama de adevar in parerea ca omul s-a nascut ucigas al propriului sau tata si al propriului sau frate, plin de furie sangeroasa, imoral si nestapanit din primele clipe de viata, un animal care trebuie imblanzit. Insa, protesta Joseph, el nu putea gasi in sine vreo urma a urii imblanzite. Nicidecum. El credea in propria sa blandete, credea pios in ea. Permitand ca aceasta credinta sa interfereze cu viclenia sa innascuta, isi facea siesi un deserviciu, precum si prietenilor sai, care nu puteau sa-i ofere ceea ce-si dorea.

Iar ce-si dorea el era o „colonie a spiritului", un grup al carui pact fondator elimina ciuda, pornirile sangeroase, cruzimea. Hacuirea, sfasierea, uciderea erau pentru cei care nu mai percepeau asa cum trebuie efemeritatea vietii. Lumea era violenta, era periculoasa si, daca nu se lua nici un fel de masura, existenta putea intr-adevar sa devina - in cuvintele lui Hobbes, care se intiparisera demult in mintea lui Joseph - „urata, brutala si scurta". Nu era insa nevoie sa devina astfel daca macar cativa oameni se aliau ca sa puna stavila pericolului si brutalitatii.

El crezuse ca-i gasise pe acesti oameni, dar, chiar si inainte de petrecerea sotilor Servatius, el, sau, mai bine zis, eu ajunsesem sa ma indoiesc ca faceam progrese reale. Incepeam sa vad ca un plan sau un program atat de dificil trebuia sa ia in calcul absolut tot ce era natural, inclusiv ceea ce era corupt. Trebuia sa fiu fidel faptelor, iar elementele corupte nu puteau fi ignorate.

Petrecerea mi-a provocat insa un soc.

Nu voiam sa merg, dar Iva insistase, din loialitate fata de Minna Servatius si pentru ca stia si ea ce inseamna sa fii in postura unei gazde dezamagite. Trecuse multa vreme de cand nu ma mai simtisem bine la o petrecere. Ma bucuram nespus sa-mi vad prietenii, cate unul sau cate doi, insa cand se adunau intr-un grup mai mare imi pierea tot cheful. Stiai dinainte la ce sa te astepti.”