Simon Nardis (auziti deja muzica?) e salvat. Nu mai bea, nu mai ia droguri, nu se mai arunca in legaturi pasagere cu femei, nu mai canta jazz. E sanatos, are o viata echilibrata, o sotie iubitoare, o situatie respectabila ca inginer specialist in incalzirea halelor industriale. si e mort pe dinauntru.

Dar, intr‑o seara, la un club, intr‑un mic oras la marginea marii, se asaza in fata unui pian. Cu un pahar in mana. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. „Debbie il trasese pe Simon intr‑o zona oarecum sexi, un pic vulgara, de o indecenta, ca sa zic asa, moderata, totul intr‑un swing cu scandari raspicate. (...) Suna foarte bine. Imi imaginez ca Debbie se freca, lasciv, de pian, cu miscari de femeie fatala, stil anii ’40. Pianul lui Simon si vocea si trupul lui Debbie se seduceau reciproc. Publicul era in extaz.” Trenurile pleaca din gara, unul dupa altul, spre casa unde il asteapta sotia rabdatoare si un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai putin unul, trenul pasiunii, al recaderii in pacat, al renasterii.