Vom incerca sa prezentam aici un poet care este de profesie arhitect. Parca am mai  auzit eu de asa ceva... Proportiile juste, formele inspirate dar si strict necesare ar trebui sa fie trasatura de unire intre cele doua ramuri artistice. Iar naratiunea, curgerea proiectului sa n-o ia nici ea razna, gonflandu-se ori chirciundu-se peste masura.  Cu alte cuvinte cele doua entitati ar trebui sa tinda catre un mariaj fericit. Ca si in viata, asta este adesea o pura intamplare. Iata ca aceasta intamplare a ales-o pe Angelica Stan, autoare pana acum a cinci carti de  poeme [...].

[...] O femeie urmareste ploaia de la etajul opt. Titlu cum nu se poate mai banal, dar incluzand perceptia  filmica, aeriana si concomitenta, a ploii, cerului, orasului. Un titlu apropiat de tehnica sinestezica a haiku-ului si a intregii poezii orientale. Si care aminteste frapant un scurt poem pe care, cand era eleva, la doar 15 ani, Angelica l-a scris cu ingenuitatea incepatorului, dar si cu acel fior al predestinarii (cel putin, eu asa il simt !) : "Umbra plopului ar putea fi/ chiar umbra mea:/ plus cateva frunze // Umbra mea ar putea fi/chiar umbra plopului:/ plus cateva vise..." Poemul se numeste Reciprocitate si intre - sa zicem - Rabindranat Tagore si Marin Sorescu ar fi putut apartine multor poeti, dar asta nu stirbeste cu nimic meritoria lui paternitate reala.
E interesant de observat ca materialul de viata al poetei a ramas tot cel din vechile  volume (pe scurt: casa, omul, locuirea, nenumaratele studii, specializari si titluri in domeniu n-au de ce sa fie ignorate), doar ca unghiul de abordare nu mai e cel tehnicist arhitectural, ci acela liber, insolit-emotional. Si poemul nu mai e o savanta desfasurare eseistica ci un moment viu, surprins pe nepusa masa, uneori a contre soi. Evident, demonul dedublarilor, al inversarilor este adesea prezent, caci el apartine deopotriva naturii cat si inteligentei umane, lacul si oglinda fiind in egala masura parintii lui Narcis.

Asa se face ca in acest volum dialogul obiectelor preajmei si al spatiilor locuibile cu  entitatea umana a capatat acea discretie paradoxala dintre prietenii aceluiasi clan.  Jurnal de bord al singuratatii si debusolarii individului intr-un megalopolis, multe din poemele Angelicai Stan pot fi citite si ca un jurnal al lucrurilor, la randul lor, agresate. Bucuriile si frustrarile con-locuirii constituie, la urma urmei, si clipa si eternitatea trecerii prin lume a formelor materiale. Poezia nu-i decat consemnarea acestor miscari milimetrice, invaluitoare, decat inregistrarea acestor impulsuri contrapunctice si contradictorii. - Constantin Abaluta (fragment din Prefata)

 

Angelica Stan a debutat la 17 ani in revista Flacara - Foaie pentru minte, inima si literatura, la rubrica tinuta de Geo Dumitrescu. In 1987 a castigat Marele Premiu la Concursul National de Poezie "Nicolae Labis", Suceava. Editorial a debutat in 1999 cu volumul de poeme Bumerang, prin castigarea concursului de debut la editura Cartea Romaneasca. A publicat apoi volumele de poezie Testul Umbrei (Vinea, 2005), Clona (Vinea, 2009), Spatii intermediare (Tracus Arte, 2016) si Produse miraculoase (Paralela 45, 2018). A mai publicat grupaje de poeme in revistele Romania Literara, Luceafarul, Calende, Ramuri, Convorbiri Literare, Tomis, Poesis International.  In perioada 2015-2019 a urmat cursurile de scriere creativa organizate de Revista de Povestiri si in 2017 a debutat in proza, cu o povestire aparuta in revista Iocan. Angelica Stan este arhitecta cu specializare in urbanism, conferentiar in cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din Bucuresti, Departamentul de Proiectare urbana si peisagistica. A publicat mai multe volume si articole de specialitate.