Banii transforma orice om in filosof, chiar impotriva propriei sale vointe.
    In Intelepciunea banilor, Pascal Bruckner numara, contabilizeaza, calculeaza virtutile si pacatele monedei. De la o epoca istorica la alta, de pe un mal pe celalalt al Atlanticului, ravnit si damnat deopotriva, banul suscita nenumarate discutii, luari de pozitie, dar reuseste cumva sa ramana dincolo de fluctuatiile istorice, vazandu-si mai departe de drumul sau, ca si cum nimic nu l-ar putea atinge. Si totusi, despre bani se vorbeste cu adoratie sau dispret, fara ca in privinta lor sa se ajunga vreodata la un punct comun. Cat inseamna prea multi, ce putere au, ne umanizeaza sau ne transforma in simple masini de calcul, aduc sau nu fericirea?
    Nascut la Paris in 1948, Pascal Bruckner este romancier si eseist, o figura emblematica a intelectualitatii franceze.

    “Banii sau mai degraba felul in care ne raportam la ei spun totul despre noi si intimitatea noastra – asta e concluzia lui Pascal Bruckner in incitantul sau eseu, Intelepciunea banilor. Analizand puterea banilor, autorul scoate in evidenta reprezentarile noastre colective, mentionand ca arma moralitatii, atat de des reversibila, nu este de ajuns pentru a vedea limpede rolul celui mai vechi instrument de schimb din lume.” - Le Monde
    Fragment din volumul "Intelepciunea banilor" de Pascal Bruckner:

    “Spectrul satietatii

    Daca este imposibil si sa dispretuiesti banii, si sa-i venerezi, aceasta se intampla si fiindca sunt ceva abstract. Ne asaza in postura lui Dumnezeu de dupa crearea lumii, punandu-ne la dispozitie toate bunurile imaginabile. Aproape ca ne ofera darul ubicuitatii, largesc spatiul, lungesc timpul. De aici si faptul ca bucuria de a-i castiga e superioara celei de a-i cheltui. Excitatia scurtcircuitului: a aduna de foarte tanar o suma frumusica, arzand etapele, fara a-ti fixa limite. A-ti castiga painea cea de toate zilele este o povara, a te imbogati rapid e un joc asemanator vartejului erotic. A ajunge milionar la treizeci de ani e o incercare care te poate lasa la fel de infometat, daca faptul nu este prelungit catre alte obiective. Desigur, nu este vorba despre vreo disperare specifica numai celor bogati, ci despre un potetntial pericol general: spectrul satietatii. Banii devin un obiect atit de dezirabil, incat fac ca orice altceva sa fie insignifiant. Nimic nu poate rivaliza cu potentialul nelimitat pe care-l incarneaza. Si-atunci ce mai conteaza munca, frumusetile pamantului, relatiile afective sau carnale? Cand totul ti-e posibil, habar nu mai ai ce vrei. Banii anuleaza alte dorinte, fiind autosuficienti. Te poti bucura de ei fara sa mai ai nimic altceva. Pe masura ce se dematerializeaza par a-si pierde brutalitatea, dar tocmai in acest moment devin mai periculosi, intrucat capata puterea ideii pure.
    Fiecare dintre noi isi poate scrie o autobiografie a fericirii, in care sa faca legatura dintre nivelul veniturilor si sentimentul de inflorire resimtit in fiecare perioada. Nu e sigur ca ar coincide cei doi factori, nici ca ar fi diferiti, intr-atat intra in calcul si alti parametri: sanatatea, varsta, recunoasterea publica, viata amoroasa si familiala. O anumita dificultate materiala in tinerete nu este acelasi lucru cu o problema financiara la cincizeci de ani. Astfel este resimtita bogatia: tot ce ai, minus ce datorezi, plus ce speri. La douazeci de ani poti trai intr-o maghernita ca un print, la saptezeci, intr-un palat, ca un sarantoc, tintuit de boli si singur."