12 autori din Romania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii (cinci filozofi, un elenist, un istoric, doi sociologi, un economist, un antropolog si un regizor si profesor de teatru) ne istorisesc in acest volum despre modul in care fictiunea si non-fictiunea se intrepatrund in cunoasterea realitatii.
 
Fiction-non-fiction (Catalin Partenie) • Despre fictiune (Stephen Halliwell) • Thucydides Mythistoricus (Zoe Petre) • Minciuna nobila a legiuitorului? Adevar si fictiune in convingerile morale si politice ale lui Rousseau (David Lay Williams) • Despre fantezie la Brentano si Husserl (Ion Tanasescu) • Minciuni in care nu totul e fals. Levinas, filozofie si fictiune (William Buckingham) • Spunerea de povesti in economie (Deirdre N. McCloskey) • Fictiune si interpretare in sociologie (Lazar Vlasceanu) • Nu vom fi niciodata postmoderni. Fictiune si autenticitate (Vintila Mihailescu) • Draga mincinosule. Actorie, amagire si spectatorul inteligent (Vladimir Mirodan) • Despre iepuri si oameni. Fictiunea in modelarea stiintifica (Roman Frigg) • Cunoastere si fictiune (Alfred Bulai)
Fragment din carte:

"1.3. Adevar, minciuni si fictiuni in „A patra plimbare"

Distinctia lui Rousseau intre adevaruri generale si adevaruri particulare formeaza suprastructura fundamentala a definitiilor sale viitoare pentru adevar, minciuna, escrocherie, calomnie si nascociri in „A patra plimbare". Cu alte cuvinte, varietatile sale de falsitate depind de relatia lor cu adevarul general sau abstract. Presupunerea de la care pleaca e ca falsitatea, de orice fel, porneste de la fapte particulare sau empirice. Dar o simpla deviere de la astfel de adevaruri marunte nu constituie in mod obligatoriu o „minciuna". Asta deoarece minciuna e o categorie normativa. Rousseau nu poate defini sau intelege ceva ca fiind minciuna fara sa judece negativ acel ceva — nu exista „minciuna si atat", in sens strict. Nu trebuie totusi sa ne pripim. Trebuie mai intai sa urmarim alte cateva distinctii. Rousseau stabileste doua categorii majore ale falsitatii: min-ciunile si fictiunile. Ambele au la baza fapte empirice, dar se diferentiaza considerabil in privinta caracterului lor moral.
Minciunile altereaza adevaruri particulare cu intentia de a submina dreptatea, aceasta fiind inteleasa ca impartialitate. Acest lucru devine limpede cand Rousseau defineste cele trei subspecii ale minciunii: inselaciunea, escrocheria si calomnia. inselaciunea presupune alterarea faptelor cu intentia de a obtine niste avantaje pentru sine; escrocheria presupune alterarea faptelor cu intentia de a obtine avantaje pentru altii, iar calomnia presupune alterarea faptelor cu intentia specifica de a rani pe altcineva (Reverii, I, p. 1029). Fiecare definitie presupune atat intentie, cat si nedreptate (partinire). Rousseau reflecta asupra acestui fel de minciuna in Scrisoare catre Beaumont, unde descrie minciunile pe care le gaseste in cartile academice: „Am gasit numai Sarlatani, care si-au facut o joaca din a-i insela pe oameni, neavand nicio alta Lege decat interesul propriu, niciun alt Dumnezeu in afara de reputatia lor; grabiti sa-i compromita pe conducatorii care nu-i trateaza asa cum doresc si inca si mai grabiti sa preamareasca inechitatea care ii plateste" (Beaumont, IV, p. 967). Acesti mincinosi considera adevarul neplacut in masura in care le ameninta interesele private. Asa ca inselatoriile lor sunt minciuni exact in sensul pe care il da acestora Rousseau in „A patra plimbare". "