Un student la medicina e insarcinat de unul dintre superiorii sai, asistentul Strauch, sa faca un raport starii fratelui aceluia, pictorul Strauch, care s-a detasat de lume si traieste retras, intr-un han dintr-un sat aflat la inaltime in Alpii austrieci. Cuprins de prietenie fata de tanarul despre care nu stie mai nimic, Strauch ii expune in lungi monologuri incoerente, halucinatorii, fulgurante, conceptiile sale despre tragic si absurd, despre misterul vietii. Naucit la inceput, tanarul narator se lasa treptat vrajit de seductia mortala a felului rece de a fi al pictorului, dar mai ales a nihilismului sau inghetat si definitiv.

    “Talentul grozav al lui Bernhard de a inchipui monologuri existentiale intunecate e depasit, poate, numai de cel al lui Beckett si pare sa se fi manifestat pe deplin matur in debutul sau fascinant.” - Publishers Weekly

 

    “In ultimii ani, in afara menajerei sale, pictorul nu mai avusese pe nimeni. Ea ii era de ajuns pentru ceea ce se cheama „cerinte trupesti", carora altii li se dadeau „cu nerusinare", dar care il interesau din ce in ce mai putin. „Ea n-avea habar de asta", spuse el. Era o femeie cu atata inteligenta cata ii era necesara unei menajere, se imbraca mereu cu gust si se retragea dupa ce o doreai, fara sa i-o ceri anume. Spre deosebire de majoritatea menajerelor pe care le cunostea, ea n-a vazut niciodata in el decat un stapan. Doua zile pe saptamana era libera. El considera asta o restricite. Ea se simtea singura. Nu stia deloc cum sa-si  ocupe timpul. O platea mai mult decat se obisnuia si ii procura din cand in cand bilete la vreun spectacol, pentru care ea ii multumea aratand o grija deosebita la spalatul rufelor, la calcat si gatindu-i cu mult zel in bucatarie. Era de la tara, iar menajerele de la tara sunt cele mai bune. N-a stat mai mult de doi, trei ani, caci mai inainte nu-si permisese menajera. Acum, ea se afla la T., la parinti. Chiar a doua zi dupa ce o concediase plecase la ai ei. „O fata de patruzeci si cinci de ani", spuse el. Asa cum cel mai bun matematician isi stapaneste stiinta, ea avea arta de a primi musafirii si de a le adresa complimente. „Dar eu nu-i primeam deloc!" In doua, trei zile, a inteles ce gusturi am, stia cum vreau sa fie facute lucrurile. Ii lasa mana libera. „Facu ordine in toate incurcaturile mele", spuse el. „Era «foarte priceputa» in chestiunile artistice. Fiindca n-avea habar de arta, de la ea am auzit cele mai bune judecati. Stia la fel de bine sa faca pantofii si sa traga perdelele fara zgomot si recunostea tigarile dupa fum si stia cum sa-si bata joc de megalomania unor pretinsi maestri... Cat am avut-o, i-am inteles pe bogatasi. Am inteles deodata bunastarea materiala si libertatea de miscare.""