Lucrarea de fata, Filosofia si spiritul stiintei  continua seria de manuscrise inedite  lasate de filosoful Mihai Uta (1902-1964), in arhiva familiei. Autorul face parte din sirul filosofilor romani de orientare realist-rationalista din perioada interbelica (Mircea Florian, D. D. Rosca, I. Brucar, N. Bagdasar), filosofi care au pus mai presus de toate ratiunea ca metoda de cunoastere, pretinzand constiintei sa se exteriorizeze, sa exploreze lumea portiune cu portiune. Cu  ajutorul ratiunii, spiritul uman prelucreaza cunostintele dobandite prin experienta, desprinde raporturile dintre ele si le condenseaza in formule generale. Numai prin activitatea logica de simplificare si sistematizare, cunostintele dobandite prin experienta, care, in starea initiala este un simplu conglomerat de senzatii, se transforma in stiinta.

Filosofia si stiinta se compun din cunostinte diferite: prima, din cunostinte absolute, a doua, din cunostinte relative. Singu­ra care poate sa dea o viziune de ansamblu asu­pra lumii imediate este metafizica. „In timp ce stiinta cerce­teaza eveni­men­tele particu­lare, metafizica incearca sa cu­noas­ca fundamen­tele si esenta acestora. Ea nu neaga stiinta, din contra, folo­seste rezultatele ei, insa are curajul sa treaca dincolo de stiinta, sa aduca stiri din lumea in care stiinta n-a patruns”.

Stiinta, este convins filosoful roman, va ramane, oricand si oriunde, ceea ce este: „o conceptie cantitativa a existentei”. In schimb, filosofia chiar si atunci cand se ridica la ideea de divinitate creatoare, pune in armonie actiunile divine cu legile universului statornicit de stiinta. - Adrian Michiduta