Trei barbati. O batalie. Niciun erou.

 

Se spune ca Dow cel Negru a omorat mai multi oameni decat iarna apriga si ca si-a facut drum spre tronul Nordului pe un deal de cranii. Regele Uniunii, un vecin tot mai invidios, nu se poate uita indiferent la cum ajunge tot mai puternic. S-au dat ordinele, iar armatele se tarasc deja prin noroi, la miazanoapte. Mii de oameni se indreapta spre un cerc uitat de pietre, pe un deal oarecare, intr-o vale fara nume, cu o multime de metale foarte ascutite la brau.

 

Imaginati-va Stapanul inelelor regizat de Kurosawa! - Wall Street Journal

 

Romanul Eroii este despre duplicitatea razboiului si a oamenilor corupti, insetati de mai multa putere; sangeros si violent, dar niciodata gratuit, plin de momente de umor negru, caracterizari puternice ale personajelor si multe idei intelepte despre slabiciunea rasei umane. Genial! - The Guardian
 

Se gandise la teren si la felul in care l-ar putea folosi, precum si la faptul ca dusmanul ar putea proceda exact la fel. Un obicei vechi. Fusese jumatatea de discurs mai buna a lui Bethod, cand se aflau in timpul campaniei. Terenul si cum sa faci o arma din el.

Dealul pe care odihneau Eroii avea o valoare pe care si un idiot ar fi vazut-o. Se inalta singuratic in mijlocul vaii largi si plate, atat de singur si de bine conturat, incat parea ca oamenii il ridicasera special acolo. Doua protuberante se umflau din el. Una impingea spre vest cu un singur bloc stancos, ascutit ca un ac la capat si pe care lumea il stia drept Degetul lui Skarling. Cea de-a doua era un inel de pietre mai mici decat cele din varf, numite Copiii.

Apa putin adanca a raului serpuia prin vale, trecand pe la marginile campurilor aurii de orz din vest, pierzandu-se intr-o mlastina presarata cu ochiuri de apa limpede ce oglindeau cerul, apoi continuandu-si drumul pe sub podul daramat, pazit de Scorry Tiptil, care, din cate se spunea, copia cu o lipsa incapatanata de imaginatie Vechiul Pod. Apa se repezea la poalele dealului pe care stateau Eroii, umflandu-se deasupra bancurilor de nisip, alunecand sclipitoare peste prundis. Undeva, printre tufisurile rare si lemnele plutitoare, Brack pescuia. Sau, mai degraba, motaia de-a-n picioarelea.

Pe partea indepartata a raului, mai la sud, se zarea Dealul Negru. O intindere neregulata de iarba ingalbenita si de ferigi maronii, patata ici si colo cu grohotisuri si valcele udate de paraie inspumate, adapostea satul Adwein."