Romanul Elisa isi propune o poveste fara limite, fara granite intre real, oniric si fantastic. Este exact ceea ce ne-am dori, sau cum ne-am dori existenta daca nu ne-ar fi confiscata de grijile materiale... E un basm pentru oameni mari, o istorioara, care porneste de la evenimente cat se poate de veridice si se termina dincolo de ele, intr-un teritoriu nesigur si tainic, guvernat de legi pe care nu le cunoastem, dar cu atat mai mult ravnit de muritorii de rand.
Suntem cu totii nemultumiti, deseori scarbiti, de apasarea cotidianului si ne zbatem de-a lungul vietilor noastre spre idealuri iluzorii. Pipo, protagonistul romanului, reuseste imposibilul, dar, la fel ca eroii basmelor, trebuie sa aleaga si o face, realizand instinctiv in final cine si ce este si de ce, iar la un moment dat ajunge sa spuna: „pamantul nu e al nostru, noi suntem ai pamantului”.
Cartea s-ar putea sa va placa, dar s-ar putea tot atat de bine, daca n-o cititi, sa nu fi pierdut nimic… Asa e in viata, ceea ce ignoram sau nu putem cunoaste ni se pare lipsit de importanta. - Mircea Teorean

Daca ai mana sigura - cum o are Mircea Teorean -, poti rasuci perspectivele narative cu toata nonsalanta. E ceea ce se intampla in Elisa, care incepe in cel mai scrupulos mod realist (micro-realist chiar, cu scene acute de cotidian, marginite de o reflectie sceptica dusa pana-n pragul eseisticii), continua in partitura onirica, revine apoi din nou cu picioarele pe pamant, dar numai spre a varsa totul intr-o dimensiune magico-fantastica. E usor de trecut – aici – dintr-o dimensiune intr-alta si simplu de pus in contact direct timpuri si spatii cu regimuri diferite, pe firul unei naratiuni, la urma urmei, simple: cautarea/gasirea iubirii. Dar simplitatea isi are peripetiile ei, e picaresca, misterioasa si colorata; si mai ales isi are metafizica ei, una cursiva, fara tapaj doctrinar (dar nu fara suficient temei doctrinar); una care lasa firul narativ in totala perplexitate, ca si cum s-ar fi oprit intr-un punct de confuzie deplina intre cotidian si supra-real. E clar ca Mircea Teorean e un constructor abilitat de mistere si un prozator cu forta detaliului si a scenariului. - Al. Cistelecan

Mircea Teorean (1951, Cluj-Napoca) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Babes-Bolyai. A fost profesor de liceu, mai apoi traducator. A debutat ca scriitor in 2010, in Italia, cu romanul Dincolo de copilarie (Editura La Riflessione). Cartea de fata este cea de-a doua aparitie editoriala, iar autorul detine inca doua romane nepublicate: Curtea cu melci si Anotimpuri domestice.