La ani buni dupa ce Giovanni Sartori a scris despre imbecilizarea prin televiziune, Alain de Botton se intreaba: ce sunt, de fapt, stirile (de la televizor, dar nu numai)? Inlocuitorul agresiv al religiei? O forma de hrana prin perfuzii vizuale? O modalitate de reafirmare a deja vechiului principiu dupa care raul se vinde bine si binele se vinde rau? Raspunsul e previzibil: toate trei la un loc. Asa stand lucrurile, cartea lui nu e doar o analiza a importantei pe care-o au stirile in viata noastra, ci si o cronica a felului cum ne raportam noi, publicul, la ele. Citind-o, ne vom da seama ca, fara sa stim, am facut deja trecerea de la couch potatoes la headline junkies. Ca respiratia naturala a vietii noastre a preluat iremediabil calupurile de noutati senzationaliste. Ca ne aflam intr-un apasat deficit de empatie. Ca frematam de nerabdare asteptand divortul unei celebritati, prabusirea unui politician sau o catastrofa aviatica. Ca masinaria care produce stiri regleaza de fapt ritmurile mersului nostru zilnic si uneori silnic prin lume. si ca o zi fara titluri, socuri si sondaje a devenit pur si simplu de neconceput. - Radu PARASCHIVESCU

Fragment din ebook:

"N-are nici un fel de instructiuni, fiindca se presupune ca este activitatea cea mai fireasca, usoara, evidenta si neremarcabila din lume, la fel ca respiratul si clipitul. Dupa un timp, de obicei nu mai mult de-o noapte (si adeseori considerabil mai repede; daca suntem din cale- afara de  nelinistiti, s-ar putea sa rezistam doar zece sau cincisprezece minute), ne intrerupem din ceea ce facem ca sa vedem ce mai e la stiri. Ne suspendam vietile si asteptam sa mai primim o doza de informatii esentiale despre cele mai semnificative realizari, catastrofe, infractiuni, epidemii si complicatii romantioase care s-au revarsat asupra omenirii, oriunde pe planeta, de la data ultimei verificari. Ceea ce urmeaza este o incercare de-a face ca acest obicei ubicuu si familiar sa para mult mai straniu si chiar mai periculos decat este in prezent."