Romania: normalitatea ca utopie...

A scrie in soapta. Eu scriu aceste pagini cum ai vorbi in soapta. Aici, in Romania, fac eforturi sa vorbesc numai in soapta (o soapta a sensului). Tocmai pentru ca aici trebuie sa te rastesti, sa te ratoiesti pentru a fi ascultat. In romaneste, scriu in soapta. - Matei Calinescu

Fragment din ebook:

Imi amintesc ca i-am cunoscut pe Bellow si pe fosta sa sotie in casa lui Eliade, intr- o seara de Thanksgiving catre sfarsitul anilor 1970. Evident, in roman, Chick nu se desparte de Ravelstein, ci de snoaba, frigida, frumoasa Vela, care mentine fata de el o ciudata rezerva sexuala (o rezerva pe care n- o are fata de un macho sud- american, mentionat in treacat). Chick se recasatoreste cu o fosta studenta a lui Ravelstein, care are fata de el o admiratie si o devotiune infinita si care-l salveaza de la o moarte aproape sigura in urma unei boli misterioase, provocata de o intoxicatie alimentara. Paginile care descriu aceasta experienta dramatica a confuntarii cu moartea si a miracolului revenirii la viata sunt impresionante, cele mai frumoase ale romanului. Imi place, de asemenea, in ansamblu, portretul lui Ravelstein, cu multe accente de ironie simpatetica (originale, caci ironia nu e aproape nici odata simpatetica). Ma mahneste insa caricatura rauvoitoare, fara nuante, a lui Grielescu/Eliade. Cazul lui e mult mai complicat. Am meditat asupra lui de-a lungul anilor, cu multe schimbari neasteptate de perspectiva, va trebui odata sa scriu mai pe larg despre asta.
Ne asteapta la aeroport V., cu parul blond albit, cu ochii lui langurosi, cu fata lui de inger dolofan, imbatranit fara riduri, pantecos si totusi parca usor, cu gesturi incete, de parca s- ar misca in apa, bland, timid, plutitor. Ne imbratisam moale, glumim amical, luam un taxi care ne duce la hotelul ieftin si linistit, extraordinar de linistit, in zgomotoasa Atena, la care ne-a rezervat o camera. E aproape de vechiul stadion olimpic, in cartierul Pangrati, pe o strada dosnica, inaccesibila masinilor, asa ca trebuie sa caram bagajele din locul unde ne lasa taxiul, sa urcam cateva trepte, sa strabatem o distanta de cateva zeci de metri, pana la intrarea discreta a micului hotel, cu o firma la fel de discreta (Zappion), atat de discreta, incat cladirea lui scunda e greu de distins de celelalte casute lipite una de alta care marginesc, de o parte si de cealalta, strada stramta, fara vegetatie. Lumina e frumoasa, cerul albastru vibrant. Trecem pe langa statuia de bronz a unui pitic muschiulos, o sculptura redusa la poate o treime din marimea naturala, reprezentand un atlet grec, castigatorul maratonului la prima editie a jocurilor olimpice mo derne, care au avut loc la Atena in 1896.