Doua scurte romane, devenite clasice, dense, de o mare intensitate psihologica si poetica, despre singuratate si iubire, printre cele mai frumoase scrieri din literatura europeana. Despre Victoria, Knut Hamsun a afirmat ca este un pandant al lui Pan. Romanul Pan a fost ecranizat de patru ori, intre 1922 si 1995. Victoria, romanul de dragoste dupa protagonista caruia scriitorul si-a numit prima fiica, a fost ecranizat in 2013. Knut Hamsun a primit Premiul Nobel pentru literatura in 1920.

In romanul Pan, obosit de viata in miezul civilizatiei, locotenentul Glahn lasa in urma normele unei societati in care nu-si gaseste locul si se refugiaza in tinutul Nordland, unde duce o existenta retrasa, vanand si pescuind. Jurnalul lui Glahn cuprinde deopotriva observatiile acestuia legate de lumea exterioara, dar si reflectiile despre sensul existentei si dorinta sa de a deveni artist. Viata lui Glahn ia o intorsatura neasteptata cand o intalneste pe Edvarda Mack. Din cauza caracterului imprevizibil al acesteia, povestea lor de dragoste se transforma intr-una chinuitoare, cu accente sado-masochiste. Cand a aparut, in 1898, romanul Victoria a avut un succes rasunator, datorita intensitatii psihologice, dar si poetice, a imposibilei povesti de dragoste dintre Johannes, un tanar cu origini modeste, si fiica unui mosier bogat. Intamplarile se petrec intr-un sat de pe coasta norvegiana, in secolul al XIX-lea, si urmaresc evolutia iubirii niciodata implinite dintre cei doi tineri provenind din clase sociale diferite. Dupa ce Johannes a devenit un scriitor de succes, iar Victoria s-a supus vointei familiei sale, cei doi isi dau seama, prea tarziu, ca ar fi trebuit sa lupte pentru implinirea dragostei lor. Naratiunea are, in ambele romane hamsuniene, un ritm aproape muzical si ecouri din stravechile si misterioasele mituri si legende scandinave.

„Noua mea carte [Pan] va fi frumoasa; intamplarile se petrec in Nordland, e o poveste de dragoste linistita, mistuitoare. Nu vor exista polemici in ea, doar oameni nascuti sub vazduhuri diferite.“ (Knut Hamsun, intr-o scrisoare din 1893)