Mircea Ivanescu a reusit sa impinga cuvintele intr-un teritoriu care parea sa le ramana inaccesibil: teritoriul clipei, al atomului temporal, al partii aceleia de timp care rezulta la capatul ultimului gest de disectie imaginabila in fluxul trairilor noastre. Nimeni, la noi, nu a dat - in deplina discretie - un relief mai teribil clipei ce trece, investite de cearcanul sufletului nostru. Nimeni, cred, nu a reusit mai bine ca el sa puna in scena atomii trairilor noastre. "N-am taiat eu poezia romana in doua», spune la un moment dat, cu modestia lui jucata, Ivanescu. Dar adevarul e ca a taiat-o, aducand-o in punctul din care, in modernitate, expresia sensibilitatii noastre s-a reconstruit integral." - Gabriel LIICEANU