Bantuiam ca o stafie melancolica locuri pe care le cunoscusem indeaproape intr-o viata anterioara si ma simteam esential vulnerabil, desi ma stiam protejat, daca nu de acea invizibilitate sau transparenta pe care si-o pot alege spectrele, de faptul ca devenisem irecognoscibil. Dupa doua decenii de absenta eram intr-un fel deghizat in propriul meu trup, in propria mea varsta.
Revenisem in Romania pentru cateva zile, dar adevarata intoarcere, mi-am dat seama, avusese loc pe alt plan, acela al scrisului, mai demult.
Cartea noastra era nu numai, cum credeam, un nostos imaginar; era chiar intoarcerea in Itaca.ׅ - Matei Calinescu

Fusesem eu, fuseseram noi doi, care ne intorceam in tara dupa un lung sau mai putin lung exil, aidoma unor Ulise, Telemah?
Pentru a fi pe deplin intelesi ar trebui, inainte de "post-Odiseea" care se desfasoara chiar in timp ce scriem aceste randuri, sa pomenim si sa incercam sa intelegem intamplarile circumnavigatiei noastre, inainte de prima sosire la Itaca si, mai ales, jalea care ne-a cuprins atunci cand, odata depasita prima euforie a libertatii, am inteles ca s-ar putea sa nu mai revedem niciodata insula copilariei.  - Ion Vianu
Fragment din ebook:

Il vazusera o serie de specialisti reputati, intre altii si celebrul Norden, in Germania, care nu putusera face nimic; in cele din urma venise si vindecarea, spontan, ca prin minune, si isi reluase activitatea cu o nota de moderatie fata de trecut: batranetea se apropia. Atmosfera in casa parinteasca a celor doua surori – mama si Monica – era atat de grea, incat mai intai casatoria precoce (avea optsprezece ani) a celei dintai, apoi nasterea mea au aparut ca elementele unei adevarate salvari.
(Povestind toate astea in scris, acum, imi dau seama cat de saraca, de insuficienta a fost psihanaliza mea – poate ca au fost prea scurti anii, cinci, de psihanaliza, dar am impresia ca ar fi putut dura o infinitate daca nu as fi fost in vara aceea la Chicago s-o vad pe Monica, aproape agonizand; atunci s- a developat fulgerator in mine ceea ce nu se putuse cristaliza nici intr- o viata de introspectie, nici intr- un lustru de psihanaliza; si ar trebui poate sa adaug ca cea mai buna analiza e insusi scrisul, pentru ca niciodata mai bine ca in acest moment, cand scriu aceste randuri, nu am inteles ca aparitia mea pe acest pamant in acel an 1934 a fost un semn de mantuire pentru o familie atat de incercata; si ca eu nu am nici un merit in afara de a fi fost un semnal ca viata se va propaga, ca nu va ramane impotmolita  in  apele  putrede  ale  melancoliei.  Mai  tarziu Monica  a  adus  pe  lume  noua  copii  pentru  a  dovedi  acelasi lucru, dar  semnalul l- a dat mama nascandu- ma pe mine.)
Si tot in anul acela tatal meu publica o opera de capetenie, Estetica; era initiat in francmasonerie, un act de viata care aspira sa fie o intemeiere, un inceput, o raza de lumina strapungand intunericul primordial; de aci si numele meu, Ion, in amintirea Teologului, „fiul luminii“, pe ale carui urme aveam sa merg, cincizeci de ani mai tarziu, la Patmos, contempland pestera unde vocile tasnind de sub piatra ii spusera cuvintele Apocalipsului pe care el le- a dictat apoi invatacelului Prohoros.