Au avut templierii o doctrina secreta, opusa celei oficiale, a Bisericii? Aceasta doctrina era aceeasi pentru intreg Ordinul? Care au fost dogmele acesteia, izvoarele, relatia cu marile erezii ale secolului al XIII-lea? Era aceasta doctrina un pericol social atat de amenintator pentru a justifica masurile prin care Biserica si Regalitatea au distrus Ordinul Templier? Aceste intrebari i-au macinat multa vreme pe istorici. Abatele Vertot vedea aici "enigma cea mai impenetrabila pe care istoria a lasat-o posteritatii sa o descifreze", iar Napoleon nu credea ca va fi descifrata vreodata: " Cum oare", spunea el, " dupa cinci sute de ani ar mai fi posibil ca cineva sa spuna daca templierii erau vinovati sau inocenti, daca pana si contemporanii lor erau impartiti in doua tabere?"

Cartea lui Jules Loiseleur raspunde in parteacestor intrebari, fiind o profunda si convingatoare cercetare a surselor care au influentat Ordinul Templului. Este o incursiune amplu documentata prin istoria religiei crestine si pagane, in cautarea radacinilor secrete ale templarismului, care, in ultima instanta, se dovedeste a fi un rau umflat de multe izvoare doctrinare de diferite proveniente.

Fragment:

" E nedrept ca Lucifer a fost alungat din ceruri; el va reintoarce acolo, intr-o buna zi, impreuna cu ai sai in timp ce Mihael (sa ne reamintim ca, in gandirea bogumila, este un alt nume dat lui Isus) si ingerii sai indura chinuri vesnice; la fel se va intampla si cu oamenii care au refuzat sa-l venereze pe Lucifer. Asa suna unul din preceptele fundamentale ale credintei luciferienilor;de aceea, membrii sectei, atunci cand se intalneau, se salutau cu cuvintele: „Lucifer, care a fost batjocorit, to saluta!"

Un al doilea punct al credintei era exprimat prin urmatoarea dilema: „Daca Maria a ramas fecioara dupa imaculata conceptiune, atunci ea a dat nastere unui inger si nu unui om; daca ea a dat nastere unui om, atunci nu a mai ramas fecioara."

Mesa (liturghia) nu era, in conceptia lor, decat o vanitate, nu era nici utila, nici demna de respect. intalnim aici unul din elementele de credinta ale satanienilor.

Fiind de acord in aceste privinte cu bogumilii si catharii primitivi, acesti eretici negau prezenta reala a lui Isus; ei denumeau ostia un Dumnezeu simulat (Deum fictitium). Ei isi bateau joc de botez si de mirungere, dispretuiau casatoria pe care o denumeau juratum meretricium, iar in ceea ce priveste marturisirea pacatelor, ei o denaturau in mod ciudat, confesandu-se nu preotilor ci unor laici si isi marturiseau pacatele in bloc si nu pe rand, unul cate unul. E aproximativ ce faceau templierii, carora li se acorda o iertare a pacatelor comuna; ba, ei mergeau chiar mai departe decat luciferienii, intrucat, conform colelor 107 si 108 din actul de acuzare, confirmate depozitiile de la Florenta, Marele Maestru, cu toate ca nu era preot, ii primea pe cavaleri la marturisire, si isi aroga dreptul de a le ierta chiar si pacatele neconfesate. In fine,luciferienii isi bateau joc de post, mancau tot timpul carne si lucrau chiar in timpul Pastelui. In ochii lor, Biserica Romana era biserica necredinciosilor, de aceea ei respingeau traditiile si practicile acesteia.

Morala for era in deplin acord cu ideile lor religioase. Dupa ei, nu numai ca Dumnezeu nu pedepseste faptele nelegiuite care se petrec pe pamant, ci le ignora cu desavarsire. „De aceea - spun cei care au scos la lumina aceste objecte teorii - ei isi tineau adunarile in locuri subterane pe care le numeau pesteri ale penitentei, iar aici se dedau la cele mai rusinoase si promiscue acte (...). Se prea poate ca acestia sa fi ajuns la concluzia ca trupul nu poate murdari sufletul si ca, oricat am pacatui, odata ajunsi la libertatea spirituala, pacatul nu-si mai are locul. "