Tradusa in premiera in Romania, seria de carti “DETECTIVII TIMPULUI” se bucura de un mare succes in Germania unde multi profesori o recomanda elevilor lor. Volumele sunt concepute ca niste romane politiste, pline de mister care-i transporta pe copii in trecut.  Povestile se bazeaza pe evenimente istorice reale. La finalul fiecarei carti, copiii vor gasi un glosar de termeni istoriciimportanti referitori la perioada respectiva. Seria “DETECTIVII TIMPULUI” cuprinde 10 carti recomandate copiilor peste 9 ani.

    Cum traiau oamenii in Egiptul Antic sau pe vremea lui Alexandru cel Mare? Cum se imbracau, ce obiceiuri aveau Cezar, Tutankamon sau Marco Polo? Sunt doar cateva din informatiile pe care copiii le pot afla in timp ce vor face pe detectivii alaturi de eroii acestor carti pline de aventuri. Autorul seriei, Fabian Lenk este un scriitor renumit de romane de mister si suspans pentru copii. El propune parintilor si copiilor o noua metoda ca sa faca istoria materia favorita a copiilor. Mai mult, romanele politiste sunt excelente pentru antrenamentul mintii!

    Detectivii timpului 10 - Michelangelo si culoarea otravii: Julian, Kim si Leon calatoresc prin timp pe urmele raufacatorilor. Insa calatoriile in timp nu sunt deloc lipsite de pericole... Roma - 1510 dupa Hristos. In timp ce lucreaza la fresca de pe tavanul Capelei Sixtine, Michelangelo este pe punctul de a cadea de pe schela. Exista impotriva sa un complot de asasinare? Detectivii timpului se conving repede ca unul dintre rivalii sai doreste sa-l scoata din circuit.
    Fragment din romanul Detectivii timpului 10: Michelangelo si culoarea otravii" de Fabian Lenk:

    “In acea noapte, caldura care pusese stapanire de-a lungul zilei pe orasul Roma nu voia sa se domoleasca. Cei trei prieteni aveau atat usa, cat si fereastra camerei deschise pentru a se face curent. Iar la un moment dat Kim, Julian si Kija adormira.
    Insa Leon nu putea dormi, nu doar din cauza caldurii, ci si din cauza unei insecte incapatanate si insetate care bazaia in jurul capului sau.
    Gandurile lui Leon se invalmaseau. Cand ajunsesera acasa, pe inserat, Michelangelo primise o telegrama care ii inrautatise starea de spirit. Cele doua ajutoare care se lovisera cand se prabusi schela aveau sa lipseasca cel putin inca o saptamana.
    Noutatea nu insemnase deloc o veste proasta pentru prietenii nostri, ci insemna ca aveau voie sa mai stea, cel putin cateva zile, in preajma maestrului. Acesta ii asigurase ca facusera intr-adevar treaba buna.
    Un sunet ii atrasese atentia baiatului. Se auzea de jos, din atelier. Michelangelo inca lucra? Ar fi fost foarte posibil, tinand cont de cat de ambitios si obsedat de munca era marele pictor.
    Oare avea sa-i permita lui Leon sa priveasca in timp ce lucra? In cel mai rau caz, maestrul l-ar fi putut goni. Asa ca Leon se ridica incet si incepu sa coboare in intuneric scarile.
    Spre surprinderea sa, nu se zarea nicio lumina sub usa. Leon ramase pe loc. Trase cu urechea.
    Inca un zgomot. Fu impins ceva. Apoi urma un clinchet incet, de parca s-ar fi ciocnit doua pahare.
    Ce se intampla oare in atelier?
    Baiatul avansa in varful degetelor. Apoi isi lipi urechea de usa.
    Acum se auzeau mai clar sunetele. Fara nicio cineva era in atelier. Dar cine? Si de ce nu aprindea lumina?
    Leon se apleca spre gaura cheii si privi inauntru. Vedea contururile geamului deschis, prin care intra putina lumina de la luna. Pulsul lui Leon se accelera, deoarece observa o umbra care fura culorile de pe rafturi!
    „Un talhar!" ii trecu prin minte baiatului. Si acum ce era de facut?”