Desi sunt comune, cartitele sunt misterioase: habitatele lor sunt de nepatruns, sunt bizare din punct de vedere anatomic si locuiesc in singuratate totala. Marc Hamer le-a cunoscut poate cel mai bine, datorita anilor in care a lucrat in zona rurala galeza, cat si a experientei sale de hoinar din adolescenta, cand a dormit pe langa garduri vii. De-a lungul timpului, Marc Hamer a invatat nenumarate lucruri despre aceste creaturi mici si catifelate, care traiesc in intunericul de sub noi, si despre miturile create in jurul acestora. Munca sa l-a ajutat sa ajunga la un nivel intelept si plin de insemnatate al acceptarii schimbarilor inevitabile cu care ne confruntam. In aceasta carte frumoasa si meditativa, autorul ne relateaza povestea sa si ne arata ce ne pot spune cartitele si viata in natura despre propria umanitate si despre cautarea multumirii. 

 

Cum sa prinzi o cartita este o bijuterie de poveste despre natura, excelent ilustrata de Joe McLaren, care celebreaza traiul pasnic in lumea din jurul nostru si minunile pe care le putem descoperi in ea. 

 

Eu sunt gradinar. Mi-am petrecut multi ani din viata prin gradini si ferme prinzand cartite, dar am hotarat sa renunt. Vanatoarea de cartite este o ocupatie traditionala, care mi-a oferit o viata buna, dar am imbatranit si am obosit sa vanez; in plus, m-a invatat de-acum tot ce aveam de invatat. Rar se intampla sa vezi un asemenea respect si o asemenea intelegere a naturii. - Rosamund Young, autoarea cartii The Secret Life of Cows 

 

O poveste incantatoare despre zona rurala britanica, despre ciclurile naturii, despre solitudine si multumire, scrisa prin prisma extraordinarei experiente a unui scriitor ca vanator de cartite.

Fragment din cartea "Cum sa prinzi o cartita si sa te regasesti in natura" de Marc Hamer:

"Cartitele sunt fiinte mici, dragute si, la fel ca restul naturii, absolut nepa satoare fata de sentimentele noastre. Sunt devastatoare si nu pierd niciodata. Poate ca furia noastra vine din faptul ca ne place sa le privim ca pe niste creaturi gratioase si blande, dotate cu o personalitate asemanatoare personajului din Vantul prin salcii, cu ochelarii lui mari, cu eruditia lui binevoitoare, cu inocenta si disponibilitatea lui de a le face celorlalti pe plac. In realitate, cartitele nu sunt atat de introvertite si de modeste cum ne place noua sa credem. Cartita profita de noi. Uneori ne face sa credem ca e mai isteata decat noi. Sau poate ca noi avem o relatie mai profunda si suntem mai mandri de posesiunile noastre, cu care ne laudam in fata altora. Proprietatea lucrurilor pe care le consideram permanente ne face sa ne simtim permanenti. Posesiunile noastre ne fac sa ne simtim nemuritori, iar cartita, cu prezenta si strica ciunile ei, ne rapeste acest sentiment, starnind ceva ingropat adanc in noi.

Marimea vizuinii cartitei depaseste cu mult dimensiunea sa. Cand le arat cadavrul unei cartite, cei mai multi dintre clientii mei, gradinari urbani, se mira cat de mica este. In imaginatia lor, neastamparata cartita poate capata dimensiuni gigantice. Dar, de regula, nu vor sa vada lesul dusmanului, ci doar gazonul, gazonul scaldat in lumina soarelui, iarba curata si uniforma, cu brazdele ei in nuante diferite, sub control, in siguranta, pentru totdeauna.

Cartita perturba serenitatea artificiala a unui gazon, intr-o maniera inacceptabila pentru unii. Gradinaritul nu e natural: presupune utilizarea legilor naturii si a stiintei pentru a ne impune vointa intr-un spatiu si, in cazul unora dintre noi, nevoia de control ajunge la extrem."