George Calinescu (1899 -1965) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician roman, personalitate enciclopedica a culturii si literaturii romane. Este considerat drept unul dintre cei mai importanti critici literari romani din toate timpurile, alaturi de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Si-a semnat intotdeauna articolele ca G. Calinescu, dupa o moda destul de raspandita in perioada interbelica. Si-a luat licenta in Litere in 1923, iar teza sa de licenta a purtat titlul: "Umanismul lui Carducci". Devine profesor de limba italiana la diverse licee bucurestene si timisorene, apoi pleaca la Roma pentru doi ani, cu o bursa pentru Scoala romana din Roma. Sub indrumarea profesorului Ramiro Ortiz a inceput sa traduca din limba italiana. In timpul studentiei a tradus romanul lui Giovanni Papini, "Un om sfarsit" si o nuvela din romanul lui Giovanni Boccacio, "Decameronul" (1921). Devine in 1936 doctor in litere la Universitatea din Iasi cu o teza despre Avatarii faraonului Tla. A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iasi si la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti. George Calinescu este autorul unor studii fundamentale despre scriitori romani (Viata lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viata lui Ion Creanga s.a.). Publica, dupa 1945, studii si eseuri privind literatura universala (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori straini). In anul 1953 ii apare romanul "Bietul Ioanide", iar incepand cu 1956 revine in publicistica printr-o rubrica permanenta (Cronica optimistului) tinuta in saptamanalul cultural Contemporanul. Moare la varsta de 65 de ani, in urma unei boli hepatice.