Aceasta este biografia uneia dintre cele mai faimoase si iubite stele din istoria muzicii moderne: Freddie Mercury, scrisa de o jurnalista de muzica rock premiata si apropiata de formatia Queen.

 

Cu o cercetare meticuloasa, empatica si fara alunecari spre senzational, cartea se bazeaza pe marturiile celor mai apropiati oameni din viata starului rock, din copilarie si pana la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, cand formatia incepuse sa se destrame, inainte de spectacolul de la Live Aid care i-a repus pe picioare. Pentru a intelege omul din spatele legendei, Lesley-Ann Jones a calatorit de la Londra in Zanzibar si India. Plina de interviuri exclusive, Bohemian Rhapsody este un portret adus la zi al unui om legendar, la aproape treizeci de ani de la moartea lui Freddie.

 

Nimeni nu a surprins mai bine decat Lesley-Ann Jones dualitatea magica si fermecatoare a lui Freddie Mercury. - The Times

"Decizia referitoare la piese nu a fost un lucru extraordinar, recunoaste Spike Edney. Eram impreuna si discutam ce sa interpretam si apoi ne-am hotarat sa cantam un potpuriu cu cele mai cunoscute piese. Nu-i mare branza daca ai mai multe cantece si nu te poti decide, atunci e limpede ca asa trebuie sa procedezi. Totul a fost normal fara a pune la socoteala si sincronizarea, desigur. Fiecare membru al trupei e un perfectionist de cosmar... ceea ce e un lucru excelent. ln ziua aia s-au dovedit a fi uimitori.

Formatia Queen a repetat din greu la Teatrul Shaw de pe Euston Road din Londra timp de o saptamana, pe cand altii pur si simplu s-au dus pe scena si au cantat, isi aminteste Peter „Phoebe" Freestone, asistentul personal al lui Freddie. De asta au fost cei mai buni atunci. Imi amintesc cat s-a mirat Freddie cand a inceput sa cante Radio Ga Ga si a vazut mii de maini in aer. Era uluit, nu mai vazuse asa ceva pana atunci. Interpretasera piesa doar noaptea.

Insa Spike Edney isi aminteste altceva, insistand ca Freddie era intr-o dispozitie de „da tot ce poti" si ca el si trupa au considerat concertul o oportunitate fenomenala. Din ce am vazut tind sa fiu de acord cu el. Era momentul suprem al trupei pentru care isi construisera cariera. 

In spatele scenei era un haos organizat, isi aminteste Spike. In culise toata lumea era teribil de fermecatoare si deschisa. Nimeni nu era rautacios si nu incerca sa-l depaseasca pe celalalt. Pana la recitalul Queen atmosfera fusese cam ca la un picnic dragut de vara. Ceea ce nu inseamna ca trupa s-a purtat perfid sau calculat, ei pur si simplu isi faceau treaba ca de obicei si se asteptau ca si restul sa faca la fel. Am fost socat sa aud alti artisti cantandu-si ultimul single: acolo pe stadion nu era publicul tau! Queen nu a procedat asa. Au facut ce le-a cerut Bob. «Cea mai tare prestatie rock din toate timpurile», cum se spune acum. Ce inseamna asta de fapt? O trupa aflata in cea mai buna forma care stia ce face si care i-a lasat pe toti cu gura cascata.
Nimeni nu era pregatit... cu exceptia celor de la Queen, isi aminteste Pete Smith, coordonatorul global de evenimente al concertului si autor al Live Aid. Am vazut recitalul pe monitoarele din culise. Cei de la BBC instalasera ecrane in zona artistilor. Cum Harvery comandase atatea ceasuri de perete, toata lumea stia cu ajutorul televizoarelor care era stadiul concertului. Queen nu a tinut cont de reguli si le-a rescris in fix douazeci de minute. Efectul a fost palpabil. Live Aid mergea acum cu motoarele turate la maximum."