„Petre Stoica este, probabil, cel mai mare poet postbelic pe care încă nu l-aţi citit. Eu însumi l-am descoperit târziu, citind întâmplător unul dintre ultimele sale volume de poezie, o carte subţire cu poeme de(spre) bătrâneţe. Eram tânăr și aș fi putut rata întâlnirea, dar versurile sale au rezonat în locuri interioare pe atunci încă necunoscute mie. I-am căutat cărţile mai vechi prin anticariate, iar la un moment dat l-am și cunoscut în timpul unui festival literar și am schimbat câteva vorbe. Încă nu-i cunoșteam opera foarte bine și am continuat să-l citesc pe sărite, astfel că, lucrând pentru antologia de faţă, am avut revelaţia unui poet încă și mai mare decât îmi imaginasem, unul dintre cei mai importanţi ai deceniilor ’60 – ’80.”

primele 35 de pagini ma enervau, parca nu regăseam stilul lui Schmitt în ele si eram foarte sigura ca nu o sa imi placa toată cartea, după totul a revenit la normal si M am adâncit din nou in lumea lui, a cartilor lui. Asta e a cincea carte de Eric Emmanuel Schmitt pe care o citesc, o carte in care Il avem pe el personaj, ce poate fi mai incitant? La jumătatea cartii deja o iubeam si însemnasem vreo 10 citate. O carte despre lupta dintre om si credință, căutarea lui Dumnezeu si dovedirea lui.

Scriu reviewul asta mai mult pentru mine, am cumparat cartea asta foarte random crezand ca e foarte trista, nu am plans decat o data, dar sunt sigura ca daca eram intr-o stare mai proasta as si plans toata cartea

Când termini de citit INOCENȚII, strivești o lacrimă în colțul ochiului, amintindu-ți de toți ai tăi duși de pe astă lume, de casele (blocurile în cazul meu) în care ai locuit. O carte care ar trebui să se studieze la școală la materia care să se cheme chiar așa, ora de inocență. Oricum înveți din ea istorie, geografie, chimie, fizică, matematică, religie, limbi străine și noțiuni de educație fizică. Ioana Pârvulescu ne poartă într-o lume privită prin ochi de copil, în care te uiți ca la un tablou și vezi aievea siluete cu aura de curcubeu sau o ninsoare cu fulgi de aur, asculți povești cu îngeri păzitori care îi salvează pe oameni din păduri-labirint, de la înec și de cutremur, citești povești de dragoste cu făpturi miraculoase și afli despre case fermecate, cărora le plac tații și care adăpostesc între ziduri cocoșei de aur.

O carte foarte buna despre vindecarea copilului interior care de multe ori este confundat cu adultul responsabil, atunci cand sunt luate decizii sau apar anumite tipare de comportamente de care nu suntem constienti.

Cartea are 366 meditatii, cate una pentru fiecare zi a anului. Ziua incepe cu un citat din stoici, explicat mai apoi de catre Ryan Holiday.

De citit pentru relaxare, bună dispoziție și o cură bine-meritată de râs. M-a prins mai greu, dar după pagina 70 n-am mai putut s-o las din mână.

Nu stiu cate stele sa ii dau acestei carti.Sa ii dau trei sau patru stele?As vrea trei si jumatate,dar nu se poate.Asa ca o sa pun trei. Cealaltă carte a autoarei mi-a plăcut mai mult,dar nici aceasta nu a fost atât de rea.

Această carte e genul acela de carte despre care ai vrea și ai putea să scrii la infinit și tot ți s-ar părea că ai omis ceva, dar uneori e mai bine să te rezumi la un singur cuvânt, MINUNATĂ.

În pauza asta am citit cărți ca Solenoidul sau Orbitorul, așa că am fost surprinsă de simplitatea dureroasă a colecției de 100 de poeme.