Amaranthe

Membru din 10/05/2016

Aprecieri

Aprecierii review

6

aprecieri

Rating

Review Coment

14

review-uri

Brisbane - Evgheni Vodolazkin

Brisbane - Evgheni Vodolazkin

Am citit acest roman al lui Vodolazkin cu gandul ca voi regasi aceeasi atmosfera ca si in “Laur”, dar am avut o surpriza. Desi nu a avut o tema religioasa, pe parcursul cartii am regasit multe din conceptele din “Laur”, dar exprimate mai subtil. Un exemplu este acela in care, renuntand la lectiile de la scoala de muzica, Gleb merge impreuna cu bunicul sau la un preot, iar acesta a ramas profund impresionat de vorbele parintelui. Cel mai mult mi-a placut biografia chitaristului, care, de altfel, ocupa cea mai mare parte din carte.

2020-03-28 12:38:23

0

Laur - Evgheni Vodolazkin

Laur - Evgheni Vodolazkin

Am inceput aceasta carte fara sa citesc prea multe despre ea inainte si ma felicit pentru alegerea facuta, caci stilul lui Vodolazkin transforma paginile intr-o permanenta descoperire, fie ca vorbim despre Rusia secolului XV, despre leacuri medicinale din batrani, despre auto-cunoasterea protagonistului sau de cea pe care insusi cititorul pasionat o va trai. O veritabila marturie a sacrificiului, a dragostei si a credintei, precum si a puterii de transformare, fie ea chiar si una de la pacatos la sfant. Desi invaluita intr-o aura mistica, aceasta carte nu se adreseaza doar cititorului religios ci este adresata, inainte de toate, sufletului oricarui om care, fara preconceptii si dornic de o schimbare in viata sa, porneste la drum alaturi de Laur.

2020-03-28 12:23:23

1

Mos Goriot - Honore de Balzac

Mos Goriot - Honore de Balzac

Acesta este cel de-al doilea roman al lui Balzac pe care il citesc si pot spune ca nu mai voi opri doar aici. Acest mare scriitor al secolului al 19-lea ne uimeste mereu cu obsesiile epuizante pe care le analizeaza in profunzime, in romanul de fata banii si dragostea. Merita citit.

2020-03-27 01:38:23

0

Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez

Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez

Acest roman, care l-a consacrat pe Gabriel Garcia Marquez drept unul dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor, este cu siguranta unul dintre cele mai bune si mai complexe pe care le-am citit pana in prezent. Urmarind istoria satului Macondo si a familiei Buendia pe parcursul a sapte generatii, Marquez reuseste sa creeze o adevarata capodopera, un roman complet, in care fiecare rand scris pare a fi perfect, de nelipsit. Le recomand cititorilor sa isi noteze pe o foaie numele personajelor si relatiile principale dintre ele, intrucat avem aceleasi cateva nume care se repeta pentru toate personajele, fapt ce te poate dezorienta.

2020-03-27 12:08:23

0

Din pantecul balenei - Sjon

Din pantecul balenei - Sjon

O carte cu un subiect interesant si cu un stil deosebit, mai rar intalnit la un scriitor contemporan. Atmosfera este una de neuitat, care te va urmari multa vreme dupa ce vei fi terminat cartea.

2020-03-25 12:23:19

0

Strainul - Stephen King

Strainul - Stephen King

Sunt un mare fan al romanelor lui Stephen King inca de cand eram copil. Dupa o pauza pe care am luat-o de la romanele sale, citind "Strainul" am reusit sa resimt acea spaima pe care regele horrorului se pricepe atat de bine sa i-o insufle cititorului. O carte plina de actiune si suspans, cu multe turnuri de situatie, avand la baza o legenda din folclorul spaniol.

2020-03-25 12:00:06

0

Poarta-ti plugul peste oasele mortilor - Olga Tokarczuk

Poarta-ti plugul peste oasele mortilor - Olga Tokarczuk

O carte scrisa exemplar, cu o actiune plina de suspans si a carei protagonista o veti indragi de la bun inceput. Mentionez ca este prima carte a laureatei Premiului Nobel pe care o citesc si ca vor urma, cu siguranta, si altele.

2020-03-24 10:23:19

0

Scurta scrisoare pentru o lunga despartire - Peter Handke

Scurta scrisoare pentru o lunga despartire - Peter Handke

Am citit acest roman nu atat pentru ca as fi fost atras de descrierea sa, ci mai mult deoarece eram curios de stilul lui Peter Handke, odata ce am aflat ca acesta a primit Premiul Nobel pentru Literatura. Intr-adevar, cartea este scrisa foarte bine, descrierile sale sunt foarte vizuale, iar analiza psihologica a protagonistului este foarte minutios realizata. Avem in fata un barbat tanar, proaspat iesit dintr-o casnicie disfunctionala care durase peste masura, si care decide sa hoinareasca prin SUA, din stat in stat, in incercarea de a isi pune ordine in ganduri si de a schimba felul sau de a trai si de a fi. Este, insa, urmarit de intreg trecutul sau si, dupa cum se dovedeste pe parcurs, chiar de fosta sa nevasta. Cu toate acestea, romanului ii lipseste ceva – actiunea pare, de multe ori, ca stagneaza, iar finalul romanului mi s-a parut ca este oarecum previzibil si prea putin dezvoltat. Am observat ca Handke este comparat uneori cu Modiano, autorul meu favorit, comparatie justificata prin stilul asa-zis "experimental" pe care ambii il adopta; nu pot fi de acord cu aceasta comparatie intrucat fiecare din cartile lui Modiano abunda in emotie, ceea ce nu pot spune si despre aceasta carte.

2020-03-24 10:08:19

0

Cele patruzeci de legi ale iubirii - Elif Shafak

Cele patruzeci de legi ale iubirii - Elif Shafak

O carte foarte buna. Pe de o parte avem povestea Ellei, o femeie care pana atunci dusese o viata obisnuita, complacuta in banalitate si in diverse compromisuri care multora dintre cititori le vor parea cunoscute. Toate acestea incep sa se schimbe in momentul in care Ella hotaraste sa evalueze un roman despre viata invatatului Shams din Tabriz si a prieteniei sale cu poetul Rumi. Acest roman constituie, de altfel, cel de-al doilea fir narativ si m-a dus de multe ori cu gandul la "Siddhartha" a lui Herman Hesse. Personal, nu am fost foarte incantat de firul narativ principal, cel al metamorfozei Ellei, care pe alocuri parea oarecum adolescentin. Cu toate acestea, datorita priceperii cu care Elif Shafak concepe "romanul-din-roman" (care, de altfel, constituie partea majoritara a cartii), acord un rating de 5 stele.

2020-03-24 09:38:19

1

Dragostea in vremea holerei - Gabriel Garcia Marquez

Dragostea in vremea holerei - Gabriel Garcia Marquez

Cu siguranta una dintre cartile mele preferate – o poveste emotionanta de dragoste ce se mentine cu aceeasi ardoare pentru mai bine de o jumatate de veac; pe fundal epidemia de holera, o tragedie care a zguduit omenirea la acea vreme si care acum, in contextul pandemiei de COVID-19, ar putea sa para cu atat mai atractiva pentru cititori. Desigur, pe langa acestea, Marquez aduce toate elementele de realism magic care l-au consacrat drept unul dintre cei mai mari scriitori ai omenirii.

2020-03-24 09:38:19

0

Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari

Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari

O carte captivanta, prin care Harari reuseste sa atraga atentia asupra unor chestiuni care au fost dintotdeauna in fata insa carora, probabil, nu le-ai acordat niciodata prea multa atentie. Fie ca este vorba de probleme de ordin biologic, politic, socio-economic sau religios, autorul foloseste un limbaj usor accesibil. Singurul motiv pentru care am acordat doar 4 stele este acela ca, din pacate, pe alocuri am avut senzatia ca autorul incearca sa convinga cititorul de propriile sale convingeri fara a avea neaparat argumente cu care sa le si sustina.

2020-03-24 09:23:19

0

Strigarea lotului 49 - Thomas Pynchon

Strigarea lotului 49 - Thomas Pynchon

O carte care mi s-a parut destul de greoaie, cu multe secvente pentru care nu am putut gasi o interpretare. Cu toate acestea, a fost o lectura placuta.

2020-03-24 09:23:19

0

Elizabeth Costello - J.M. Coetzee

Elizabeth Costello - J.M. Coetzee

Am comandat aceasta carte deoarece mi-au placut foarte mult celelalte doua carti ale lui Coetzee pe care le citisem: “Foe” si “Asteptandu-i pe barbari”. De data aceasta, insa, am ramas dezamagit. Actiunea cartii nu m-a impresionat, nu m-am atasat de niciunul dintre personaje, iar multe secvente mi s-au parut de-a dreptul scabroase. In momentul in care am ajuns la o scena in care o femeie ii face o felatie unui batran muribund, considerand ca asta-i va alina durerea, am renuntat la carte. Recomand sa va indreptati spre alte carti ale autorului.

2020-03-24 09:05:49

0

Lupul de stepa (Rao Clasic) - Hermann Hesse

Lupul de stepa (Rao Clasic) - Hermann Hesse

O carte extraordinara, in remarcabilul stil al lui Herman Hesse. O minutioasa analiza psihologica a protagonistului, prins in puternicul conflict interior ce se naste intre cele doua personalitati pe care acesta considera ca le are: “omul” si “lupul”. Pe parcurs, atat protagonistului cat si cititorului li se ofera sansa de a se desprinde de obstacolele pe care insusi si le pun in fata si de a accede pe o treapta superioara.

2020-03-24 09:00:06

4

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one